Nimeni nu trebuie să fie scutit. Scutirile reduc baza. Scutirile și tratamentele preferențiale dizolvă liantul care face dintr-o populație o națiune, și anume solidaritatea. Pentru că nu poți să-i mai ceri unui cetățean care plătește 43% pentru bunul mers al cetății să fie solidar cu un alt cetățean care la același venit plătește doar 3%.”
Gabi este unul dintre cei mai experimentați specialiști în fiscalitate. Este partener al casei de consultanță Biriș Goran și cofondator al The Tax Institute, o instituție menită să facă ceva ce, paradoxal, încă nu face nimeni în România: studii de impact privind taxele și schimbările de fiscalitate.
Uităm, spune Gabi Biriș, că taxele reprezintă un instrument pentru a ghida economia. Ele construiesc și modelează comportamente, creează sau elimină inegalitatea și sunt unul dintre fundamentele solidarității sociale. Și, în ultimii opt ani, am dinamitat constant acest principiu și am dinamitat fundația fiscalității. Astăzi, România trăiește un paradox. E țara cu cea mai apăsătoare fiscalitate pe veniturile mici, dar cu cele mai ample excepții pentru veniturile mari, cu cele mai mici încasări din taxe și una dintre cele mai reduse niveluri de taxare.
Un studiu foarte recent al The Tax Institute demonstrează că, în ultimii opt ani, am avut peste 550 de schimbări de taxe, cu un impact total de minus 0,6 procente. Un rezultat lamentabil, cu prețul unui deranj imens în economie. După 110 legi și ordonanțe de schimbare, România încasează mai puțini bani la buget ca acum opt ani.
Am vorbit cu Gabi despre principii, și e posibil ca părți din acestă conversație să nu vă placă. Pentru că vorbește despre întoarcere la fundamente: eliminarea excepțiilor, taxarea microîntreprinderilor pe profit și introducerea unei competiții corecte în economie.
Când introduci o excepție, creezi o motivație pentru ca acel sector din economie să lupte pentru a-și conserva beneficiul. Astfel, am ajuns să vorbim, fiecare dintre noi, despre păstrarea propriilor avantaje și mai puțin despre un sistem echitabil. Într-un moment în care fiscalitatea e una dintre principalele discuții, această conversație pune problema într-un sens mai larg, al impactului pe termen lung și al principiilor economice.
Idei principale
- Reducerea deficitului bugetar e o prioritate. Urmare a modului greșit în care s-a făcut bugetul pe 2023, a apărut un deficit suplimentar care poate atrage suspendarea plăților din PNRR, dar și a plăților din fondul de coeziune, ceea ce pentru România ar fi un dezastru. Este inacceptabil – ne împrumutăm acum ca să consumăm, să mâncăm, și transferăm practic generațiilor viitoare această datorie, adică costul consumului nostru excesiv de astăzi, în special al consumului guvernamental, ceea ce este complet imoral.
- Scăderea ratingului de țară e pericolul cel mai mare. Dacă pierdem fondurile din PNRR – ținând cont că acest lucru ar atrage probleme financiare majore –, mai mult decât probabil, ar urma un downgrade de la BBB-, cât avem acum (cel mai slab din categoria investment grade). Ar fi ca diferența dintre nota patru și nota cinci la școală. Va fi imposibil să se mai poată finanța un deficit atât de mare. Probabil că, pentru a evita un colaps, se va face un acord de urgență cu FMI-ul, acord care ar veni la pachet cu creșteri masive de taxe și cu scăderi masive de cheltuieli bugetare.
- 2017, un moment de cotitură în legislația fiscală din România. Este anul în care a început spulberarea bazei de impunere. În 2017 nu era deloc perfect, multe lucruri puteau fi îmbunătățite, dar la microîntreprinderi aveam plafon la 100.000 euro, fără consultanță și management, regim fiscal care funcționa de 10 ani, fără obiecții majore. În 2017, plafonul a fost ridicat de la 100.000 la 500.000 de euro, și imediat apoi, din 2018, la 1.000.000. În plus, au fost eliminate limitările referitoare la consultanță și management. Practic s-a dat liber la microîntreprinderi, inclusiv pentru plăți de salariu. Din acel moment s-a redus semnificativ numărul de companii plătitoare de impozit pe profit, înjumătățindu-se până în 2018.
- Impozit pe profit, nu pe cifra de afaceri. Întregul sistem fiscal internațional este bazat pe impozit pe profit și pe reguli privind evitarea dublei impuneri. Dacă nu avem impozit pe profit, nu putem aplica directivele și convențiile internaționale, lucru ce ne-ar scoate din sistemul global. Impozitul pe cifra de afaceri este foarte toxic pentru producția internă, pentru că este aplicat în cascadă de toate verigile lanțului de producție și distribuție. În plus, în momentul în care ai impozit pe profit și faci o pierdere, pierderea respectivă știi că ți-o poți recupera din profitul anilor următori. Dacă ai impozit pe cifra de afaceri, nu o mai poți recupera. Asta e o barieră în calea investițiilor. De aceea, impozitul pe cifra de afaceri nu e bun și nu-l aplică nimeni.
- Nu putem avea și impozite mici, și bază de impunere mică. Toate măsurile de scutire de la plata impozitelor și contribuțiilor spulberă baza de impunere. Ca să avem stabilitate și predictibilitate, trebuie să avem o bază mare. Reducerea bazei de impunere se face ori prin scutiri, ori prin evaziune. Noi dăm multe scutiri, și nu facem mai nimic ca să reducem evaziunea.
- Level playing field. Sarcina fiscală nu trebuie să depindă de cum câștigăm sau de cine suntem, ci de cât câștigăm. Trebuie să ne uităm la legislație și din punct de vedere moral. Dacă trebuie să contribuim prin impozite la bunul mers al cetății, ar trebui să contribuim proporțional, în funcție de cât câștigăm. Legislația fiscală poate fi un instrument de creștere sau de scădere a coeziunii între oameni. Ruperea coeziunii duce la un egoism concentrat în jurul propriilor facilități și privilegii. Astfel, auzim deseori: „Dacă se elimină scutirea, plecăm din țară”. Odată ce am primit un privilegiu, când ne este luat, e ca și cum ni s-ar fi luat ceva ce ni se cuvine.
- Fiscalitatea poate să modeleze comportamente și să distorsioneze piața. Se modifică relațiile de muncă între angajator și angajat, aceștia din urmă alegând opțiuni de încadrare cu fiscalitate mai scăzută. Companiile din industriile care beneficiază de scutiri pot lua angajații uneia care nu beneficiază, fiindcă îi pot plăti mai mult, cu costuri mai mici. În momentul în care, ca stat, te uiți doar la o industrie și creezi niște facilități, creezi niște dezavantaje competitive celor care sunt adiacenți. Se distorsionează inclusiv comportamentul cetățenilor – crește indicele Gini, de inegalitate. Cine are o sarcină fiscală mai mică, folosește banii suplimentari nu pentru a-i investi în dezvoltare, ci pentru a-și crește nivelul de trai.
- Legislația este un fel de schweitzer. Situația complicată în care suntem astăzi este nu numai rezultatul cotelor de fiscalitate din România, cât este rezultatul spulberării în foarte multe cazuri particulare a acestor cote. Și a lipsei de coerență. Decidentul politic pare că e mai degrabă preocupat de păstrarea privilegiilor a ceea ce consideră că e propriul electorat, decât de a găsi o soluție în ceea ce privește fiscalitatea, care să fie acceptabilă pentru toți românii. Nu e atât de important pentru el care e impactul, ce se întâmplă și cum folosim instrumentul fiscal ca să modelăm în bine economia.
- Statul pervertește spiritul antreprenorial prin politicile de subvenționare. Nu este vorba doar de persoanele fizice, ci și de companii, prin intermediul granturilor și al ajutoarelor de stat. Ajungem la antreprenoriat asistat social – oamenii nu mai investesc dacă nu primesc granturi. Asta e foarte periculos, pentru că practic se naționalizează riscul, și profitul rămâne în buzunare private. Când statul intervine prin subvenționarea într-un fel sau altul a unui sector, creează cerere artificială. În momentul în care dispare subvenția, dacă sectorul acela nu este pe picioarele lui, dispare.
- Statul ar trebui să ofere garanții, nu bani gratis. Nu e de dorit să dai bani gratis pentru începerea unei afaceri. Poți să finanțezi, să dai un împrumut cu o dobândă mai mică, dar nu bani gratis. Ca antreprenor, e nevoie să ai „skin in the game”. Dacă statul vrea să stimuleze antreprenorii, ar trebui să dea garanții, nu bani gratis. Băncile vor evalua cererea de finanțare, vor vedea dacă e fezabilă și vor da banii. Statul poate reduce costul finanțării prin garanții. Sau reducând deficitul. Creșterea deficitului pune presiune pe dobânzi care cresc, iar asta ne afectează pe toți.
Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.
****
Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la bursă. AROBS este o companie românească fondată acum 25 de ani la Cluj, cu birouri în opt țări și parteneri și clienți în Europa, America și Asia. AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung. Este una dintre puținele companii românești care oferă fiecărui angajat acțiuni gratuite în pachetul obișnuit de beneficii.
Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify
O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.
Transcrierea conversației
Andreea Roșca: Bună dimineața, Gabi!
Gabriel Biriș: Bună dimineața, Andreea! Long time no see, long time no hear. ☺
Andreea Roșca: Adevărat. E întotdeauna o bucurie să ne vedem. Noi ne știm de vreo douăzeci și cinci de ani, nu?
Gabriel Biriș: Da.
Andreea Roșca: Mi-aduc și acum aminte primele noastre discuții despre cota unică, în 2004.
Gabriel Biriș: Despre reforma fiscalității, de fapt. Din ce am susținut noi atunci, în conferința din mai 2004, cu Junior Chamber International, multe s-au întâmplat. Asta pentru că niște oameni au insistat. Mai ții minte? Ziceam atunci că la un nivel rezonabil, cota unică ar fi între 14 și 18%, și a ieșit 16%? Vorbeam de legislație, de holding-uri, și s-a întâmplat.
Andreea Roșca: 15 ani mai târziu.
Gabriel Biriș: Da, dar s-a întâmplat. Vorbeam de reformarea impozitului pe clădiri și s-a întâmplat parțial. Se vor mai întâmpla și altele.
Andreea Roșca: Vreau să vorbim un pic despre discuția cu privire la schimbarea de fiscalitate și modificarea Codului Fiscal, pe care am încercat să o înțeleg, însă nu în detaliile ei, fiindcă nu sunt fiscalist și mi-ar fi imposibil să urmăresc toate schimbările și impactul acestora. M-am gândit că ar fi util să vorbim despre lucrurile mari, pe care nu le putem nega, indiferent de ce parte am fi. De fapt, despre ce este toată discuția aceasta? Despre principii și felul în care poți să influențezi o nație folosind acest instrument care se numește fiscalitate.
Indiferent despre ce am vorbi în momentul acesta, avem câteva realități care sunt evidente, de care nu ne putem feri. Cum este faptul că România are cel mai mic nivel de încasări bugetare din Europa, 26,5% din PIB – cred că doar Irlanda e mai jos, dar Irlanda e un caz special – în situația în care media europeană cred că e la 42 sau 43%. Avem o diferență între cheltuieli și încasări care nu poate fi susținută fără să plătim un preț foarte mare pentru costurile de finanțare. Avem, probabil, cea mai mică fiscalitate din Europa pe partea de capital, nu pe muncă, și probabil că taxe peste medie pe muncă, față de restul Europei.
Așadar, avem o situație aproape imposibilă, în care ideea de a scădea cheltuielile e o discuție importantă. Dar când ai 27% ca venituri, poți să scazi cheltuielile, dar nu la infinit. Ajută-mă un pic să-mi așez mintea în jurul acestei discuții – dincolo de cote, de 1%, 2% 5% –, despre ce vorbim aici, de fapt?
Gabriel Biriș: Din păcate, vorbim despre niște sume și mai puțin despre niște principii. Urmare a modului greșit în care s-a făcut bugetul pe 2023, a apărut un deficit suplimentar care poate atrage suspendarea plăților din PNRR, dar și a plăților din fondul de coeziune, ceea ce pentru România ar fi un dezastru. S-a ajuns în situația de deficit mult mai mare decât cel estimat. În legea bugetului de stat se estima un deficit de 4,4%, și acum pare că se duce spre 7%, ceea ce e complet inacceptabil. Nu inacceptabil din punctul de vedere al intereselor Comisiei, este inacceptabil din punctul de vedere al intereselor României, fiindcă deficitul e al nostru, nu e al Comisiei. Noi ne împrumutăm acum ca să consumăm, să mâncăm, și tot noi transferăm practic această datorie, adică costul consumului nostru excesiv de astăzi – mă refer în special la consumul guvernamental – îl transferăm generațiilor viitoare, ceea ce este complet imoral. Așadar, este interesul nostru să ne reducem deficitul, și nu al Comisiei.
Andreea Roșca: De ce ar fi un dezastru dacă am pierde fondurile de coeziune?
Gabriel Biriș: În primul rând, să nu uităm și de un alt aspect important, și anume ratingul de țară. România are acum un rating stabil la BBB-, care este cel mai slab din categoria investment grade. Dacă pierdem fondurile din PNRR, ținând cont că acest lucru ar atrage probleme financiare majore – pentru că, să nu uităm, fondurile acestea sunt folosite pentru plata unor proiecte, care proiecte generează muncă, generează activitate economică –, mai mult decât probabil, ar urma un downgrade.
Downgrade-ul de la BBB- este diferența dintre nota patru și nota cinci la școală. Va fi imposibil să se mai poată finanța un deficit atât de mare și probabil că, pentru a evita un colaps, se va face un acord de urgență cu FMI-ul, care știm cu toții că vine la pachet cu creșteri masive de taxe – am mai avut asta în 2010 – și cu scăderi masive de cheltuieli bugetare. Deci scăderea ratingului de țară e pericolul cel mai mare, de fapt.
Andreea Roșca: Deci miza e serioasă. Poate că e mai serioasă decât a fost în anii din urmă.
Gabriel Biriș: Extrem de serioasă. Cum spuneam la început, în momentul de față, din păcate, toate discuțiile care se poartă în spațiul public se poartă pe draft-urile acestea de modificare și mai puțin pe principii. Drafturi care nici ele nu sunt discutate cu mediul de afaceri, nu sunt discutate cu specialiștii, nu știm care sunt studiile de impact din spatele lor. Din păcate, nu există o abordare coerentă în sensul în care criza aceasta bugetară să fie folosită pentru a analiza cauzele – ce anume ne-a adus aici – și a umbla la cauze, nu a trata efectele.
Vorbim de măsuri cu privire la impozitul pe profit – adică impozitul acela minim pe cifra de afaceri –; reduceri de facilități fiscale – nu vorbim de eliminarea lor în acest proiect – atât la salarii, cât și la venituri din activități independente, în ceea ce privește contribuția la sănătate; modificări la microîntreprinderi; impozite noi introduse pentru persoane fizice care dețin mașini sau case peste o anumită valoare.
Dar nu văd – și cu regret constat asta – să existe o aplecare în a ne uita un pic și a învăța din istorie. Eu am dat un exemplu – nu că ar fi fost perfect –, dar hai să ne uităm la ce aveam în 2017, când deficitul bugetar era încă în limitele acceptabile de 3% din PIB, când aveam o legislație care era relativ stabilă de vreo 10 ani de zile.
Andreea Roșca: De ce e 2017 reperul?
Gabriel Biriș: Pentru că de atunci a început – și cam atunci s-a și finalizat – spulberarea bazei de impunere în România – 2016-2017. Acea operațiune a fost făcută sub bagheta decidenților de atunci, care amândoi sunt sau au fost la închisoare pentru fapte de corupție. Vorbim de domnul Dragnea și de domnul Vâlcov.
În 2017 nu era deloc perfect, multe lucruri puteau fi îmbunătățite. Dar la microîntreprinderi aveam plafon la 100.000 euro, fără consultanță și management, iar regimul acesta era de vreo 10 ani și nu se plângea nimeni. În 2017, plafonul a fost ridicat de la 100.000 la 500.000 de euro și apoi imediat, din 2018, a fost ridicat la 1.000.000 și au fost eliminate și consultanța, și managementul. Practic s-a dat liber la microîntreprinderi, inclusiv pentru plăți de salariu.
Din acel moment am văzut cum s-a redus semnificativ numărul de companii plătitoare de impozit pe profit. Practic, printr-o măsură legislativă, aproape a fost redus la jumătate, de la vreo 190.000 la 110.000. Din 2016 până în 2018 numărul plătitorilor de impozit pe profit s-a înjumătățit. Asta în contextul în care pe plan internațional începea implementarea planului anti BEPS (Base Erosion and Profit Shifting), planul împotriva erodării bazei fiscale la impozitul pe profit.
Ori noi ne-am creat propriul paradis fiscal, probabil din cauză că niște oameni la vremea respectivă au descoperit că nu-și mai pot plimba comisioanele prin paradisuri fiscale, fiindcă în planul anti BEPS era prevăzută automatic exchange of information, o procedură care părea de neconceput cu numai câțiva ani în urmă. Să nu uităm cazul Panama Papers. Doar nu-și închipuie cineva că o secretară frustrată de la o firmă de avocatură a dat la presă trei terra de informații? A fost operațiunea unor servicii speciale care au dat informațiile cu scopul de a da un mesaj în două direcții: unu, către state – că nu pot să nu semneze acordul cu privire la schimbul automat de informație –, și doi, către beneficiarii serviciilor din paradisuri fiscale – că nu mai sunt siguri nicăieri în lume. Dovadă că imediat după ce a ieșit scandalul, Panama a semnat acest acord.
Andreea Roșca: Acela a fost momentul în care s-a făcut această schimbare de legislație în România?
Gabriel Biriș: Imediat după acel moment, a început schimbarea la microîntreprinderi. S-a ridicat plafonul „la cer”, la 1.000.000 de euro, fără niciun fel de limitări. Am văzut situații în care o persoană avea 70 de microîntreprinderi.
Andreea Roșca: Dacă îmi aduc bine aminte, narativul care a stat la baza acestei schimbări a fost: din cauză că impozitul pe profit poate fi ușor manipulat prin creșterea cheltuielilor, iar în categoria aceasta de companii mici, sub 1.000.000 de euro, colectarea de impozit pe profit este foarte mică sau ele fac pierderi și atunci nu există niciun fel de impozit pe profit. De aceea, s-a considerat că impozitul pe venit este cumva o sursă sigură față de impozitul pe profit.
Gabriel Biriș: Da, e o sursă sigură, dar, în același timp, este o sursă foarte mică. Să nu uităm că regimul acesta simplificat de impozit pe venitul microîntreprinderilor a fost introdus în 2001, ca o alternativă simplificată la impozitul pe profit, pentru companiile mici. S-a considerat că e o sarcină administrativă excesivă pentru companiile foarte mici să stabilească ce e și ce nu e deductibil. Și atunci, impozitul pe venit a fost o soluție. Așa a funcționat până în 2017, când a fost ridicat la 500.000 și apoi la 1.000.000.
Narativul cum că impozitul pe profit este nesigur fiindcă se pot înregistra cheltuieli supraevaluate este complet greșit. Și, din păcate, îl aud din ce în ce mai des în zona decidenților politici. De ce, din păcate? Pentru că e o declarație de impotență. România este stat de drept. Avem 20.000 de oameni în ANAF pe care îi plătim ca să impună respectarea legii. Avem legislație foarte clară în ceea ce privește prețurile de transfer. Legislația privind prețurile de transfer a fost concepută și implementată ca standard la nivelul OECD pentru a face mai dificil transferul de profit prin prețuri către afiliați, dintr-o jurisdicție fiscalizată mai mult într-o jurisdicție fiscalizată mai puțin – de la taxe mari la taxe mici.
Ce înseamnă prin prețuri de transfer? Dacă faci o tranzacție cu un afiliat dintr-un paradis fiscal, ai tentația de a cumpăra mai scump și de a vinde mai ieftin ca să muți profitul acolo. Legislația privind prețurile de transfer vine să dea cadru pentru stabilirea valorii de piață, pentru a se asigura că prețurile în tranzacțiile între afiliați respectă niște criterii de piață, sunt comparabile cu tranzacțiile cu neafiliați. Regulile acestea sunt foarte clare și sunt foarte ușor de aplicat de către ANAF. Nu pot să vii să spui: „Pentru că eu, stat, nu sunt în stare să aplic legea, schimb legea”.
Ideea impozitării cifrei de afaceri tot revine. Ea a apărut prima dată foarte serios și într-un mod grav, ca una dintre măsurile aprobate în programul Guvernului Tudose, care atunci a propus eliminarea impozitului pe profit și înlocuirea cu un impozit pe cifra de afaceri. Toată lumea și-a manifestat dezaprobarea – companii mari, companii medii, ambasade. De ce? Pentru că întregul sistem fiscal internațional este bazat pe impozit pe profit și pe niște reguli privind evitarea dublei impuneri. Ori în momentul în care nu mai ai impozit pe profit, nu mai poți să aplici directiva The Parent- Subsidiary, directiva Royalty and Interest, nu mai poți să aplici convențiile privind evitarea dublei impuneri. Practic te scoate dintr-un sistem global care funcționează cu niște reguli.
În plus, impozitul pe cifra de afaceri este foarte toxic pentru producția internă. În momentul în care ai impozit pe cifra de afaceri, practic acesta vine în cascadă. Producătorul de furaj își ia în calcul impozitul acesta pe care îl pune la prețul de vânzare către ferma de vaci. Aceasta, la rândul ei, când vinde laptele mai departe către fabrica de iaurt, pune impozitul acesta suplimentar. Fabrica de iaurt, când vinde la distribuitor, pune și ea impozitul. Iar la raft, iaurtul românesc ajunge mai scump decât iaurtul polonez.
Andreea Roșca: E foarte interesant. Asta e o modificare de comportament a celui care plătește taxa. N-ai aceeași gândire când plătești impozit pe profit.
Gabriel Biriș: În momentul în care plătești impozit pe profit, ai un mecanism foarte rezonabil de calcul al profitului – simplificat, venituri impozabile minus cheltuieli deductibile. Pierderile pe care le faci la început sunt perfect de înțeles pentru orice companie care este în prima parte a investiției sau pentru companiile care sunt deja mature, dar care decid să-și extindă activitatea și își investesc nu numai profitul sau capitalul pus la dispoziție de asociați, dar se și împrumută la bănci ca să investească. În special atunci când gândești o investiție mare pe termen lung, în momentul în care ai impozit pe profit și faci o pierdere, pierderea respectivă știi că ți-o poți recupera din profitul anilor următori. Dacă ai impozit pe cifra de afaceri, nu mai poți recupera. Asta e o barieră în calea investițiilor. De asta nu e bun și nu-l aplică nimeni. Nu trebuie să reinventăm roata.
După aceea, au modificat regimul pentru microîntreprinderi și au zis că la început toate sunt microîntreprinderi fără posibilitatea de a opta pentru plata impozitului pe profit.
Andreea Roșca: Ceea ce pentru un start-up e o trăznaie, dacă e o companie care vrea să crească.
Gabriel Biriș: Nu numai pentru start-upuri. Gândește-te la investiții mari, de tip greenfield. Să zicem că vine Mercedes să-și facă o fabrică în România. Îi spui că nu-și poate recupera pierderile? Că nu poate să pună totul pe investiții ca să-și amortizeze după ce începe să producă. Nu-și poate recupera cheltuielile făcute în perioada de investiție din veniturile pe care le obține după ce începe să producă? Pentru că la microîntreprinderi nu există ideea de pierdere reportată. Și atunci, practic tot acest impozit pe venit distorsionează. De aceea, el a fost gândit doar pentru întreprinderile foarte mici, care în general sunt la capătul lanțului și nu distorsionează. Eu de când sunt consultant, de când avem regimul acesta al microîntreprinderilor, nu am văzut pe cineva care să-și facă un start-up pe microîntreprindere și să vrea să facă investiții cu start-upul acesta, cu gândul că o păstrează după. Microîntreprinderile sunt niște vehicule pe care le folosești atât timp cât îndeplinești condiția, după care uiți de ele și îți faci alta.
Andreea Roșca: Am sentimentul, din tot ce spui, că unul este felul în care se comportă oamenii, felul în care funcționează economia – dacă fac un start-up, vreau impozit pe profit ca să pot să-mi deduc investițiile – și cu totul altceva este decizia guvernamentală. Am sentimentul că este o lipsă de înțelegere între lumile acestea două. Pentru că trebuie să nu înțelegi cum funcționează o investiție ca să generalizezi microîntreprinderea.
Gabriel Biriș: E și lipsă parțială de înțelegere. Oamenii văd, din păcate mult prea mult, doar pătrățica lor. Dacă pentru unii funcționează chestiunea asta, se gândesc că poate să funcționeze pentru toți. Dar nu poate, am explicat mai devreme de ce. Nu este deloc normal ca 9 din 10 companii existente în 2022 să fie mici, adică microîntreprinderi. În 2016 erau 4 din 5. Și atunci erau un pic cam multe, dar în 7 ani s-a dublat procentul.
Setul acesta de reglementări are o consecință cel puțin ciudată. Orice stat serios vrea să stimuleze creșterea companiilor. Ori noi punem o barieră la creștere prin schimbarea tratamentului fiscal după ce ai trecut pragul de venituri. Acesta este un exemplu. Dar avem și o avalanșă de scutiri. În 2017, s-au scutit de impozitul pe salariu și contribuții angajații din construcții și producția de materiale de construcții. Asta pe de o parte. Pe de altă parte s-a eliminat plafonarea bazei de calcul a contribuțiilor individuale la salarii. Deci pe de o parte creezi niște facilități și distorsionezi piața cu ele, iar pe de altă parte, crești sarcina fiscală pe muncă pentru majoritate. Odată cu creșterea sarcinii fiscale pe muncă s-a ridicat bariera folosirii microîntreprinderilor pentru consultanță și management aka plăți de salarii. Deci, pe de o parte crești sarcina fiscală pe salarii, iar pe de altă parte, oferi o potecuță care între timp a devenit bulevard.
Andreea Roșca: Creezi oportunitatea ca toată lumea să lucreze pe microîntreprindere.
Gabriel Biriș: Ca o mare parte să lucreze pe microîntreprinderi. La veniturile mici nu se justifică bătaia de cap.
Andreea Roșca: Deci creezi posibilitatea ca oamenii care au venituri mari să lucreze pe microîntreprindere.
Gabriel Biriș: Exact. Și nu numai. S-a redus foarte mult sarcina pentru venituri din activități independente – avocați, notari, medici etc. S-a redus prin revoluția fiscală, cu mutarea contribuțiilor, când a fost crescut CAS-ul de la 21% – cât ar fi trebuit să fie neutru modificarea – la 25%, iar CASS-ul de la 8,8 la 10. În contrapartidă, ca să nu scadă salariul net, impozitul pe veniturile din activități independente a scăzut la 10%. N-au crescut însă contribuțiile pentru că la veniturile din activități independente, contribuțiile nu sunt la cât câștigăm: CAS-ul e la minimum o treime din salariul mediu, iar CASS-ul este la maximum un salariu minim. Practic s-a creat un tratament fiscal mult mai favorabil veniturilor din activități independente versus salarii. Un alt tratament fiscal, pe lângă microîntreprinderi.
La veniturile din activități independente, mai avem un anacronism: cu excepția profesiilor libere – avocați, notari, profesiile reglementate –, toate celelalte PFA-uri, dacă au mai puțin de 100.000 euro pe an, pot să plătească impozit pe normă de venit. Să ne gândim la un freelancer foarte eficient, care are venituri de aproape 100.000 euro, adică 8.600 euro pe lună. Norma de venit e 3.800 lei, adică 700 de euro, deci câștigă 8.000 și plătește doar la 700.
Toate aceste măsuri spulberă baza de impunere. Nu putem să avem și impozite mici, și bază mică. Ca să avem stabilitate și predictibilitate, ceea ce ne dorim cu toții, trebuie să avem bază mare. Sunt doar două metode de reducere a bazei de impunere: prin scutiri și prin evaziune. Noi dăm multe scutiri, nu facem nimic să reducem evaziunea, iar acum vorbim de măsuri de criză ca să acoperim o gaură care nici măcar nu e generată de o criză. E generată de niște calcule proaste la construcția bugetară. Dar nu vorbim de principii, vorbim despre cum să aducem niște bani la buget anul acesta și la anul, ca să trecem peste hop.
Andreea Roșca: Am vorbit despre impozitarea oamenilor. A mai fost vreo modificare mare la impozitul pe profit, care a schimbat de asemenea regulile jocului?
Gabriel Biriș: Nu foarte mare, au fost câteva mici modificări, dar care se adună. Apropo de coerență, cred că prin 2017 s-au scutit de impozit pe profit companiile care obțin venituri exclusiv din cercetare-dezvoltare. Aparent o idee generoasă – să stimulăm cercetarea-dezvoltarea. Dar dau două exemple. Centrul de dezvoltare Renault de la Titu face exclusiv venituri din cercetare-dezvoltare pentru serviciile prestate către Renault Franța. Dar toată valoarea adăugată este în Franța, în vreme ce noi îi scutim de impozit pe profit în România. MB Telecom investește în cercetare fundamentală pe care o folosește la producția de scannere – scannerele acelea celebre pentru vamă, mai nou și pentru avioane.
Andreea Roșca: E firmă românească MB Telecom.
Gabriel Biriș: Da. MB Telecom face cercetare-dezvoltare, dar nu face venituri din cercetare-dezvoltare, nicidecum exclusiv din cercetare-dezvoltare, pentru că ei folosesc cercetarea să producă scannerele. Nu beneficiază de facilitate. Cât de twisted poate să fie logica legiuitorului când vii cu astfel de reglementări care sunt contra interesului tău național?
Să nu înțelegi din asta că aș spune ca și astfel de companii precum MB Telekom să fie scutite. Nimeni nu trebuie să fie scutit. Scutirile reduc baza. Scutirile și tratamentele preferențiale dizolvă liantul care face dintr-o populație o națiune, și anume solidaritatea. Pentru că nu poți să-i mai ceri unui cetățean care plătește 43% pentru bunul mers al cetății să fie solidar cu un alt cetățean care la același venit plătește doar 3%.
Andreea Roșca: Prestând cumva mai mult sau mai puțin aceeași muncă.
Gabriel Biriș: Nu, având aceleași venituri. Sarcina fiscală nu trebuie să depindă de cum îți câștigi bani, ci doar de câți bani câștigi. În momentul în care politicienii se cred mai deștepți decât piața, apar distorsiuni. Pentru că aceste scutiri modelează comportamentul într-un sens care nu știm dacă e bun sau rău. Vedem acum că nu-i tocmai bun.
A mai fost o modificare la impozitul pe profit, s-au dat niște reduceri pentru companiile care-și îmbunătățesc indicatorii financiari. Complet inutilă.
Andreea Roșca: Practic, ce s-a întâmplat în 2017 – ceea ce tu numești spulberarea bazei de impozitare – s-a întâmplat majoritar în zona de impozitare a muncii, microîntreprindere, PFA-uri, adică în zona aceasta foarte mare, care are legătură cu impozitarea muncii, până la urmă.
Gabriel Biriș: Da, dar legea a rămas în continuare pentru mulți „ciumă” și a devenit pentru unii o „mumă” foarte bună.
Andreea Roșca: Mi se pare foarte interesant felul în care, în momentul când introduci o reglementare, poți să modelezi un comportament în feluri la care nu te poți gândi și care nu sunt întotdeauna de dorit. Hai să ne gândim la câteva exemple despre cum s-a modificat comportamentul oamenilor. Sunt foarte mulți oameni care au devenit proprietari de microîntreprindere sau s-au transferat în PFA-uri doar pentru că regimul fiscal era mai bun?
Gabriel Biriș: Da, sigur.
Andreea Roșca: Deci se modifică practic relațiile de muncă între angajator și angajat.
Gabriel Biriș: Bineînțeles. Avem o situație cel puțin ciudată. Marile companii din IT se luptă pentru păstrarea privilegiului ca angajații lor să nu plătească impozit pe salariu.
Andreea Roșca: Care e motivul pentru existența acestui privilegiu?
Gabriel Biriș: Dacă ne uităm în istorie, vedem că scutirea aceasta de impozit pe salariu a fost introdusă undeva prin 2001, când impozitele erau progresive, 18-40%, și contribuțiile foarte mari. La vremea respectivă, ca angajatul să ia un leu, firma cheltuia trei. Acum firma cheltuie 1,7 lei. Argumentul pentru introducerea scutirii a fost: pentru a opri plecarea IT-iștilor din țară. Acum însă acest avantaj reprezintă doar 6,5% din salariu, pentru că întâi scazi contribuțiile pe care ei le datorează. Spun că este o situație oarecum ciudată fiindcă, pe de o parte, firmele se luptă pentru păstrarea acestui privilegiu, iar pe de altă parte, tot aceste firme mari se plâng de concurența neloială pe care firmele mici le-o fac plătindu-și colaboratorii pe PFA sau pe microîntreprinderi.
E o chestiune de asumare a riscurilor. Firmele foarte mari, care au auditori, corporate policies, tot felul de checks and balances sunt risk-averse și plătesc salarii. Plata pe PFA sau pe microîntreprinderi implică riscul retratării. În momentul în care alegi să-ți plătești un angajat pe PFA sau pe micro-întreprindere, există riscul ca ANAF-ul să vină să te controleze, să nu fie de acord și să-ți ceară contribuțiile. Companiile mari sunt risk-averse, iar companiile mici sunt mai risk-friendly. Și atunci, companiile mari, care pe de o parte se luptă pentru păstrarea privilegiului lor, încep să vorbească împotriva companiilor mici care beneficiază de alte privilegii, care sunt mai mari. E o contradicție în termeni.
Andreea Roșca: Mi se pare ciudat, dar mi se pare o consecință normală atunci când introduci o distorsiune în sistem.
Gabriel Biriș: Normal ar fi să vorbim cu toții de „level playing field”.
Andreea Roșca: Și despre industria de IT din România.
Gabriel Biriș: Nu. Să vorbim cu toții despre „level playing field”, nu despre industria mea. Să luăm un exemplu din scutirile mai noi, din construcții sau din industria alimentară.
Andreea Roșca: Pentru astea, care e justificarea?
Gabriel Biriș: Cineva a găsit o ureche deschisă la politicieni ca să poată să crească salariile fără să crească costul firmei. Până la urmă, în relația de muncă avem trei părți: angajatul, care e interesat de net; angajatorul, care interesat de costul total; și statul, care e interesat de contribuții. Dacă există niște scutiri, atunci când faci gross-up-ul, costul total e mai mic decât dacă n-ar fi scutirile.
În ceea ce privește distorsiunea, să luăm exemplul unei fabrici de sucuri. Angajații acesteia sunt scutiți de impozit și contribuții. Lângă, e o fabrică de bere, cu aceeași activitate more or less. Angajații acesteia nu sunt scutiți. Și la fabrica de sucuri, și la fabrica de bere e nevoie de angajați. Fabrica de sucuri va putea să ia angajații fabricii de bere, fiindcă poate să-i plătească mai mult, cu costuri mai mici. La fel și în construcții, toți angajații firmelor de construcții au facilități. E nevoie de șoferi. O firmă de transport internațional are și ea nevoie de șoferi. Firma de construcții va lua șoferii fiindcă poate să-i plătească mai mult. Apar niște distorsiuni, distorsionezi piața. În momentul în care te uiți doar la o industrie și creezi niște facilități, creezi niște dezavantaje competitive celor care sunt adiacenți.
Andreea Roșca: Vorbeai mai devreme despre solidaritate. Felul în care este gândită fiscalitatea unei țări – a noastră nu-i neapărat foarte gândită – poate să influențeze indicele de inegalitate? România are cred că cel mai mare indice de inegalitate din Europa, indicele Gini. Cum vezi legătura între ele?
Gabriel Biriș: Fără să fiu așa un mare specialist în indicele Gini, văd o legătură directă. Suntem aici în centrul Bucureștiului. Dacă ne uităm un pic pe geam, în 5 minute o să vedem mai multe mașini de 200.000 euro decât dacă am sta pe Champs-Élysées. Asta se întâmplă și din cauza inegalităților din zona de fiscalitate. Cine a putut să aibă o sarcină mai mică, nu cred că s-a apucat să investească, să facă fabrici. S-a apucat să-și ia mașini scumpe, să facă vacanțe scumpe, să-și cumpere ceasuri scumpe. Deci se distorsionează inclusiv comportamentul cetățenilor.
Apropo de comportament, am tot discutat că a crescut foarte mult numărul de microîntreprinderi. Ne uităm la încasările bugetare și vedem că din 2017 până în 2022, ca pondere în PIB, încasările din impozitul pe venitul microîntreprinderilor au crescut cu 260%. Absolut firesc. În același timp, presupunem că cea mai mare parte a microîntreprinderilor sunt vehicule personale. Fie îmi iau salariu pe microîntreprindere, fie comisioane, care sunt bani personali și ai familiei. Dacă ar fi așa, ar trebui să vedem o creștere măcar notabilă la impozitul pe dividende, dacă oamenii nu ar considera firma ca buzunarul lor. Firma e firmă, persoana acționar e acționar. Banii din firmă, după ce plătești impozitul pe micro, dacă vrei să-i folosești în scop personal, trebuie să iei dividende. Dar n-a crescut impozitul pe dividende, fapt care are o singură explicație – faptul că oamenii au învățat că e foarte ușor să ceri bon și factură pe firmă. Își pun toate cheltuielile personale pe firmă și nu iau dividende. Și casa, și mașina, și cumpărăturile de la supermarket. Practic vedem că impozitul de 1% sau 3% pe micro crește, dar impozitul pe dividende nu crește. Asta arată și altceva, că ANAF nu-și face treaba.
Andreea Roșca: Spui că în general sau în cea mai mare parte, microîntreprinderea nu reinvestește profitul. Ea nu este gândită ca o companie la început, al cărei sens este să crească. De unde știm asta?
Gabriel Biriș: Din statistică. Ne uităm câte microîntreprinderi după ce depășesc plafonul, mai funcționează. Foarte puține.
Andreea Roșca: Adică o închid și fac alta?
Gabriel Biriș: Da. Acesta e motivul pentru care se ajunsese ca până anul trecut, când s-au introdus niște limitări, să avem situații cu persoane care aveau 70 de microîntreprinderi.
Andreea Roșca: Ok, înțeleg că asta introduce de distorsiune în sistem, dar cum poți să reglementezi povestea asta, să reintroduci corectitudinea și principiile în sistem, fără să omori și companiile acelea care sunt pe regim de micro, dar care chiar sunt companii? Dacă le taxezi, cum e noul proiect de lege…
Gabriel Biriș: Dacă le crești sarcina fiscală, nu e ok. Dar hai să ne uităm cum a fost până în 2017. S-a plâns cineva că plafonul era doar 100.000 fără consultanță și management? Nu. A fost acesta un impediment în bunul mers al cetății? Nu. Era aceasta o alternativă simplificată la companiile plătitoare de impozit pe profit pentru întreprinderile foarte mici? Era. De ce acum ni se pare că e un capăt de țară dacă s-ar reduce pragul, dacă limitările ar continua să fie aplicate? Au fost discuții că s-a redus deja de la 1.000.000 la 500.000. Pentru că vrem să ne păstrăm niște privilegii. Este absolut natural, dar pe de altă parte, nu e moral.
Andreea Roșca: Și în 2017, tot 27% din PIB erau veniturile. Oricum nu era nici aceea sustenabilă.
Gabriel Biriș: Da, din alte motive. Am și spus că 2017 e un exemplu, un punct de plecare, ca să nu ne ducem să vorbim acum de lucruri care n-au fost făcute niciodată. Dar pentru subiectele care se discută acum, 2017 poate să fie o referință, inclusiv la modul de calcul al contribuției la sănătate pentru PFA. Ce ar trebui să se facă? Ar trebui o reformă pe bune, care n-a fost niciodată făcută. Care înseamnă «level playing field». Înseamnă ca în România, sarcina fiscală să nu mai depindă de cum câștigăm sau de cine suntem, ci de cât câștigăm. Ca să poți s-o așezi în mod rezonabil. Și aici, mă refer la contribuții, în special.
Andreea Roșca: Nu te referi și la impozit.
Gabriel Biriș: Impozitele sunt ok, 16% impozit pe profit e competitiv. Să nu uităm că avem reglementări pe plan internațional care interzic impozite sub 15% și care vor fi din ce în ce mai mult implementate. Noi suntem ok și avem 16% de mult, din 2005. La impozitul pe venit, 10% e prea puțin. 16% a fost ok. Este prea puțin în raport cu nevoile de finanțare ale bugetului. Să nu uităm că 10% nu este consecința unei decizii de a ajuta pe toată lumea. Ea a venit ca o reducere, este o compensare a creșterii de contribuții. Revenirea la 16% a asigurat niște venituri de ordinul 3,3% din PIB. Acum sunt 2%, cu reducerea corespunzătoare a contribuțiilor – că și asta a fost o malversațiune, ca să nu-i zic mizerie. S-au mutat bani din bugetul de stat la bugetul de pensii, prin reducerea impozitului pe salarii, pentru a se justifica creșterea necontrolată a pensiilor, ulterior. În 2017, aveam în jur de 60 de milioane de lei costuri cu pensiile, acum sunt 120. O așezare pe baze corecte, morale, și eficientă în același timp a legislației fiscale n-a fost niciodată cu adevărat discutată.
Andreea Roșca: Deci teza ta principală este că situația în care suntem astăzi, care e o situație complicată, care dă naștere la atât de multe discuții și cu care chiar trebuie să se întâmple ceva, este nu numai rezultatul cotelor de fiscalitate din România, cât este rezultatul a ceea ce tu numești: „legislația este un fel de schweitzer”, rezultatul spulberării în foarte multe cazuri particulare a acestor cote.
Gabriel Biriș: Și a lipsei de coerență. În niciun stat din lumea asta, cu excepția Monaco, nu știu să existe situații în care impozitul pe venit să fie mai mic decât impozitul pe profit. Asta creează și distorsiuni. De exemplu, în cazul avocaților. La sediul firmei noastre, avem 60 de angajați și colaboratori. E practic un business. Dacă ar fi fost SRL, plăteam 16% impozit pe profit. Ca societate civilă de avocați, plătim 10% impozit pe venit. Pe diferența dintre venituri și cheltuieli. Deci apar niște distorsiuni care nu sunt justificate nici economic, nici moral. De asta insist că noi trebuie să ne uităm la legislație și din punct de vedere moral. Până la urmă, we are in this together. „This” însemnând România. Dacă trebuie să contribuim prin impozite la bunul mers al cetății, ar trebui să contribuim proporțional, în funcție de cât câștigăm.
Andreea Roșca: Înțeleg cum legislația fiscală poate fi instrument de creștere sau de scădere a coeziunii între oameni.
Gabriel Biriș: Absolut. Și este, din păcate, divide et impera, adică scăderea coeziuni.
Andreea Roșca: Dacă ar fi să dai niște exemple din viața reală, apropo de această rupere a coeziunii, care a fost cauzată de Codul Fiscal, la ce te-ai gândi?
Gabriel Biriș: Un exemplu concret: „Dacă se elimină scutirea la IT, plecăm din țară”. Ai auzit declarațiile acestea: „Dacă ne scoate scutirea, noi ne ducem în altă parte”.
Andreea Roșca: Duce la un fel de egoism concentrat în jurul propriilor facilități și privilegii?
Gabriel Biriș: Da. Asta se întâmplă nu numai la IT-iști, ci inclusiv la drepturi de autor. Dintotdeauna astea au fost privilegiate. De ce? Pentru că politicienii au nevoie de presă. Au apărut și cataclisme de genul retratări și insolvențe ș.a.m.d.
Andreea Roșca: Legat de cum poți să influențezi o economie folosind fiscalitatea, tu vorbești, de exemplu, despre toate programele rabla care au crescut importurile și au încurajat oamenii să-și cumpere lucruri de care nu au nevoie, cu bani pe care nu îi au.
Gabriel Biriș: Da, și am spus, mai ales în contextul acesta, cum ne permitem noi, ca țară, să avem cea mai mare subvenție pentru mașini electrice din Europa? Ce facem? Producem mașini electrice aici sau subvenționăm producția de baterii și mașini electrice în China? Noi subvenționăm industria chineză? Chiar nu suntem sănătoși la cap? Programul Rabla pentru electrocasnice a stimulat oamenii să înlocuiască aparate funcționale doar de dragul de a lua un beneficiu de la stat. Casa verde fotovoltaică, același lucru. Dacă este rentabil din punct de vedere economic să-ți pui pe acoperiș panouri, de ce trebuie să primești bani de la ceilalți care nu-și pun, adică prin buget?
Andreea Roșca: Mie îmi sună că acestea pot fi chestiuni de politică energetică, de reducere a consumului, de schimbare a felului în care consumăm. Că ar putea fi o politică pentru viitor.
Gabriel Biriș: Da, dar e și interesul nostru să ne reducem consumul. Și atunci trebuie să investim în interesul nostru, nu să așteptăm de la stat mereu.
Andreea Roșca: Asta mi se pare o altă chestie interesantă, apropo de comportament. Că odată ce ai primit un privilegiu, când îți este luat, e ca și cum ți s-ar fi luat ceva ce ți se cuvine.
Gabriel Biriș: Lumea, cel puțin noi aici în Europa, nu cred că merge în direcția corectă. Statul, prin politicile de subvenționare – și nu mă refer aici doar la persoane fizice, ci și la companii, prin tot felul de granturi, ajutoare de stat –, pervertește spiritul antreprenorial. Ajungem la antreprenoriat asistat social – oamenii nu mai investesc dacă nu primesc granturi. Asta e foarte periculos, pentru că practic se naționalizează riscul și profitul rămâne în buzunare private. Asta creează distorsiuni și mâna invizibilă a pieței ne va sancționa. În momentul în care statul intervine prin subvenționarea într-un fel sau altul a unui sector, creează cerere artificială. În momentul în care dispare subvenția, dacă sectorul acela nu este pe picioarele lui, dispare. Asta creează alte probleme. Deci nu cred că mergem într-o direcție corectă. Toate programele acestea, de genul Start-Up nation, POSDRU (Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane)… S-au făcut analize de impact să se vadă cum au ajutat?
Andreea Roșca: În principiu, nu e ok să dai bani gratis pentru începerea unei afaceri, după părerea mea și din ce știu eu despre antreprenoriat și despre asumarea de riscuri. Poți să finanțezi, să dai un împrumut cu o dobândă mai mică, dar nu bani gratis.
Gabriel Biriș: Ca antreprenor, you need „skin in the game”. Dacă statul vrea să stimuleze, să dea garanții, nu să dea bani gratis. Și atunci băncile vor evalua cererea de finanțare, vor vedea dacă e fezabilă și vor da banii. Tu, ca stat, poți să reduci costul finanțării prin garanții. Sau reducându-ți deficitul. Creșterea deficitului pune presiune pe dobânzi care cresc pentru că e foame mare de bani la buget, și asta ne afectează pe toți.
Andreea Roșca: Vreau să te mai întreb un singur lucru legat de administrația publică – locală, centrală –, ceva care se întâmplă și care mi se pare că e foarte puțin discutat, apropo de felul în care se alocă și se cheltuiesc resursele în zona administrațiilor locale. Îmi pare că aceea este, în sine, o lume care are nevoie de analiză.
Gabriel Biriș: Este o hemoragie de resurse într-o zonă în care aceste resurse sunt practic folosite exclusiv pentru plata unei mici armate electorale. Numărul de comune nu se justifică, multe din cheltuielile administrației locale, dar și centrale nu se justifică. Acolo, decidenții politici au obligația să intervină, la fel cum au obligația să intervină în ceea ce privește reducerea evaziunii. Este inacceptabil ca de atâția ani de zile să nu colectăm 35% din TVA-ul teoretic calculabil. Asta înseamnă, la nivelul anului 2020, 7,45 miliarde de euro pierduți de România. În 2020, gap-ul de TVA, ce nu se colectează, a fost de 35,7% în România, iar în Bulgaria 6%. Și bulgarii au autoconsum. Trebuie să vedem ce se întâmplă.
Nici în ceea ce privește impozitarea sumelor ce nu pot fi justificate, nu s-a făcut mai nimic. Ba mai mult, am cerut niște informații recent de la ANAF, din care am tras următoarea concluzie. În primul rând, că nu se prea face mare lucru, după numărul de decizii de impunere și valoarea lor. Mai ales, uitându-mă la sumele colectate și cât au costat salariile inspectorilor, am ajuns la concluzia că pentru a recupera 50 de bani, cheltuim un leu. Pe lângă faptul că nu există o disciplină, că n-a fost impusă o disciplină, pe noi ne mai și costă bani de la buget cu jocul ăsta de glezne. Ne facem că facem, dar, de fapt, nu facem.
Știi cum am făcut bulgarii cu impozitarea sumelor ce nu pot fi justificate? Au luat o țintă care putea să fie ușor scalabilă – performing artists, maneliștii lor. Au făcut mistery shopping și au cerut oferte. Au văzut care e gradul de încărcare, au trimis oameni la nunți să vadă cât primesc și au făcut calculele. După care, cu temele făcute, i-au luat pe câțiva dintre cei mai high profile și le-au zis: „Ia uite ce am aflat noi, ia uite cât n-ați plătit. Avem două soluții, amândouă includ să plătiți. Prima – plătiți de bunăvoie, vă puneți cenușă în cap, ieșiți public și spuneți că nu mai faceți, că lumea trebuie să-și plătească banii și ne ajutați să reducem fenomenul. Sau doi – nu plătiți, vă legăm și vă luăm banii”. S-a întâmplat asta vreodată la noi cu cineva? Nu vorbesc acum de influenceri. Nu s-a întâmplat niciodată, pentru că nu există voință politică.
Andreea Roșca: Concluzia mea este următoarea. Am văzut o declarație foarte interesantă legată de discuțiile actuale despre Codul Fiscal, în care cineva, unul dintre decidenții din guvern, spunea: „Trebuie găsită o soluție ca să nu iasă război în coaliție”. Cumva, pentru mine, asta este o concluzie. Este vorba despre ce problemă încerci să rezolvi. Am sentimentul că e important să privim din perspectiva asta, pentru că uneori problema pe care noi încercăm să o rezolvăm în discuția asta a noastră, și tu cu clienții, și în discuțiile publice despre cât e nivelul taxelor este alta decât problema pe care lumea politică încearcă să o rezolve. Cred că asta e important și că e un punct de plecare.
Gabriel Biriș: Da, înțeleg. Să găsească niște compromisuri acceptabile pentru ambele părți, în funcție de interesele propriului electorat.
Andreea Roșca: Nu e atât de important pentru ei care e impactul, ce se întâmplă și cum folosim instrumentul fiscal ca să modelăm în bine economia.
Gabriel Biriș: Genul acesta de abordare a făcut ca astăzi, dacă mâine am avea alegeri, să mai avem doar vreo 30-40% maxim de cetățeni care votează. Decidentul politic pare că e mai degrabă preocupat de păstrarea privilegiilor a ceea ce consideră el că e propriul electorat, decât de a găsi o soluție care să fie acceptabilă pentru toți românii. Nu se poate să continuăm așa – pentru unii mumă, pentru alții ciumă – și să ne fie bine.
Andreea Roșca: Nu sunt neapărat mai optimistă, dar cred că înțeleg mai mult. Îți mulțumesc foarte tare, Gabi!
Gabriel Biriș: Și eu mulțumesc foarte mult!
Resurse
Află mai multe informații despre Gabriel Biriș:
De pe paginile sale de LinkedIn și Facebook, și descrierea de pe site-ul casei de consultanță birisgoran.ro.
Citește și seria de articole pe care le semnează pe siteul cursdeguvernare.ro, precum și acest articol referitor la lansarea The Tax Institute, primul think tank de fiscalitate din România, al cărui cofondator este.
Mențiuni în conversație
Junior Chamber International
Investment Grade
automatic exchange of information
The Parent- Subsidiary Directive
