Constantin Damov. Examenul pe care îl avem de trecut, cum construiești noi piețe și moștenirile care ne modelează viața

În natură, toate lucrurile, deci toate resursele, se rotesc la infinit. Noi ne ducem către resurse finite și le consumăm cu o viteză uimitoare. Astăzi avem o viteză de consum la care ne-ar trebui, după unele calcule, aproape două planete pe an. În ritmul acesta, resursele planetare rămase la dispoziție o să-și închidă rafturile în curând.

Constantin Damov este cofondator unei companii despre care probabil nu știți aproape nimic dar care, discret, transformă ceea ce noi aruncăm în fiecare zi în produse esențiale pe care le trimite în toată lumea.

Green Group este unul dintre cele mai mari grupuri de reciclare din această parte a lumii și cel mai mare producător de fibră poliesterică din material reciclat din Europa. E o poveste improbabilă și frumoasă a doi oameni, un român și un taiwanez, care s-au trezit acum 20 de ani cu aceeași idee, fără să știe unul de altul. E o poveste de prietenie și parteneriat care m-a impresionat profund și cred că vă va mișca și inspira. Dar și o poveste plină de umor despre cum creezi piețe noi din nimic și despre moștenirea pe care Constantin a primit-o de la bunicul lui, moștenire care i-a marcat cariera, profesia și misiunea.

Am vorbit cu el despre cum au fondat el și Clement Hung Green Group, despre ce ai nevoie pentru a inventa noi piețe și cum să privim diferit lucrurile pe care le cumpărăm, le consumăm, le aruncăm. Dar și despre de ce ne aflăm într-un moment critic al existenței noastre și, evident, cum putem fiecare să ne măsurăm și reducem amprenta de carbon. În fiecare an, Green Group prelucrează cam 400.000 de tone din ceea ce noi considerăm a fi gunoi sau deșeu: PET, sticlă, echipamente electronice, becuri. Dar avem șase milioane de tone de deșeu, doar în România. Iar eliberarea în atmosferă a freonului dintr-un singur frigider are efectul a 3 tone de bioxid de carbon. Green Group a dezvoltat de la zero o rețea de peste 300 de furnizori și a creat peste 3.000 de locuri de muncă în companie, plus alte câteva mii în afara sa.

Sper că discuția noastră vă va da de gândit și va schimba, măcar puțin, felul în care priviți lumea din jur și impactul fiecăruia dintre noi asupra ei.

Idei principale

A fost un mare noroc să am un bunic cu o viziune atât de puternică a ceea ce înseamnă supraviețuirea. Influența lui, într-un moment în care încercam să înțeleg viața, în primii ani de viață, a fost probabil cel mai bun curs. Simt ecoul acelor vremuri la fiecare pas pe care îl fac.
Cum creezi o nouă piață. Trebuie să fii sigur pe tine, să știi ce vrei. Trebuie să ai răbdare și să mergi înainte până la punctul în care ori te dovedește piața, ori reușești să spargi tiparele și să creezi o nouă piață.
Primul succes e cel mai complicat. Primul business de succes este ca un frate mai mare pentru cel de-al doilea – îl ajută să învețe, îl ajută să crească, să înceapă să muncească, să-și facă și el un rost, cum se spune, să treacă de la „a consuma bani” la „a aduce bani în casă”.
Suntem un imens generator de gunoi. Green Group deviază de la groapă 400.000 de tone pe an de potențial gunoi, din cele 6.000.000 pe care le produc toate orașele și satele României. Probabil că suntem țara cu, probabil, cel mai mare procent de depozitare din Europa. Adică ducem la groapa de gunoi undeva la 85-86% din tot ce se generează ca deșeu. Aceste resurse ar putea fi colectate post-consum și îndreptate către industrie.
Risipa ca motor al creșterii economice. Din risipă ne putem alimenta pentru a crea lucruri noi. Risipa trebuie eliminată și toate lucrurile trebuie reproiectate. În economia circulară, primul lucru este reducerea lucrurilor care nu sunt necesare, a consumului care nu e necesar, reducerea și evitarea generării de deșeuri ulterior, după care vorbim de reutilizare, reparare pentru reutilizare. Reciclarea este ultima. Avem tot mai multe ambalaje nenecesare care consumă materiale și cresc emisiile. Din păcate, România nu are un program sau o strategie pentru a reduce generarea de deșeuri.
Un potențial de patru miliarde de euro anual. Dacă am valorifica tot, la maximum, într-o economie circulară, economia României ar câștiga patru miliarde de euro pe an. Din păcate, din cauza unei proaste gestionări din partea serviciilor municipale, toate aceste potențiale resurse ajung la gunoi. Toată lumea vrea să rezolve prin educație ce se întâmplă după consum, dar primii educați ar trebui să fie cei care se ocupă de lucrul acesta, adică autoritățile locale. Primarii trebuie să fie primii care să primească această educație, ca să știe ce să le ceară cetățenilor. Dar cetățenii sunt cu mulți ani înaintea gândirii și strategiei autorităților locale.
Lipsa infrastructurii duce la imposibilitatea de a respecta legea și de a pune deșeurile separat. E un efort extraordinar să găsești o soluție pentru deșeurile tale dacă vrei să fii o persoană care își dedică timp și energie pentru a se gândi la „ce rămâne în urma sa”.
suntem educați de mici să consumăm. Marketing-ul este o școală care ne educă de mici înspre consumerism. Pe lângă consumul nostru necesar, există un consum indus de marketing. Va trebui să avem foarte mare atenție cu aceste nevoi induse, aceste consumuri care nu-și au rostul. Ele duc la un consum mare energetic și la niște emisii exagerate.
Suntem în fața unui examen de maturitate pentru rasa umană. Se aude tot mai mult ideea „să salvăm natura, să salvăm planeta”. Nu este vorba despre planetă, noi trebuie să salvăm specia umană. Natura o să-și vadă bine-mersi de treabă, chiar dacă noi dispărem din ea.

Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.

Acest podcast este de asemenea prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.

Transcrierea conversației

Andreea Roșca: Bun găsit, Constantin, și mulțumesc, în avans, pentru timp și pentru această conversație!

Constantin Damov: Bine ai venit pe la noi! Ne bucurăm să fim împreună și sper să facem o călătorie interesantă astăzi.

Andreea Roșca: Fără îndoială. O să te rog să începem călătoria dintr-un punct mai îndepărtat în timp, dar care îmi pare relevant pentru ceea ce este astăzi Green Group. Aș vrea să începem cu bunicul tău și felul în care ți-a fost modelată această grijă pentru resurse. Spune-ne povestea, așa cum ți-o amintești!

Constantin Damov: Este o poveste care pentru mine a avut efect de modelare genetică, aș spune. A fost atât de puternică influența lui într-un moment în care încercam să înțeleg viața, în primii ani de viață, în primii ani de rațiune, când treci de la vârsta aceea de 3-4 ani, la care nu ții lucrurile minte și intri direct într-o zonă de povețe solide, care te învață cum să supraviețuiești. N-ai cum să uiți. A fost un mare noroc să am un bunic cu o viziune atât de puternică a ceea ce înseamnă supraviețuirea. Pentru că viața nu este altceva decât o formă de supraviețuire. Și el era un campion al supraviețuirii. Nu-mi dădeam seama prin ce etapă a societății românești treceam. A fost perioada în care cei care aveau inițiative erau arestați.

Andreea Roșca: În ce an ne aflăm? Cu aproximație.

Constantin Damov: În anul 1965, aș spune. Aveam aproape 5 ani, el tocmai fusese eliberat de vreo 2 ani, fusese la un centru „de reeducare” pentru simplul fapt că fusese catalogat chiabur. N-aș fi putut spune că era o persoană extrem de bogată, dar era independent și independența se pedepsea atunci. După 4-5 ani de muncă forțată, undeva la Giurgeni-Vadu-Oii, lăsat pe câmp cu familia într-un noiembrie, a revenit în București. Și bineînțeles că purta în spate acel dosar care nu l-ar fi făcut o persoană ușor de reangajat într-un sistem prin care am trecut mulți dintre noi. Cumva marginalizat, a trebuit să găsească soluții de supraviețuire. Și soluțiile sunt întotdeauna un format economic și te întâlnești probabil cu ceilalți care sunt marginalizați. Și el a găsit în acel moment două lucruri: marginalizarea deșeurilor – și astăzi același lucru îl facem, și în continuare aici este oportunitatea noastră, a business-ului în care eu activez – și cererea de ambalaje. În anii ’65, începuse în România urbanizarea, obiceiurile se schimbau, oamenii mergeau la piață, nu mai luau cu sacul, luau câte o pungă, luau cu sacoșa, luau la jumătate de kilogram – lucru care era ceva nou în consumul de pe piața românească – și lipseau ambalajele de unică folosință. El a avut ideea genială atunci, ca revistele vremii, care se aruncau, să le colecteze și să le transforme în pungi. Era un semiorigami în care făcea niște pungi din reviste –Femeia, Sport, nu îmi mai aduc aminte toate acele titluri – și le lipea cu un lipici bio, adică apă cu făină. Și chestia asta l-a transformat într-o persoană înstărită, aș spune, la acea perioadă. El a fost prima persoană din blocul în care locuiam – pe Ștefan cel Mare, lângă IGP, bucureștenii din zonă știu despre ce vorbesc –, care și-a cumpărat autoturism.

Andreea Roșca: Și făceați împreună aceste sacoșe?

Constantin Damov: Da, eu am lucrat împreună cu el aceste sacoșe, într-o formă de ilegalitate, oarecum. Părinții mei nu erau de acord, pentru că începuseră să fie reeducați de societate. Și îi explicau bunicului că nu se va sfârși bine această aventură antreprenorială.

Andreea Roșca: Comerț ilicit cu sacoșe.

Constantin Damov: Da. Că nu trebuie să avem și idei să ne apucăm să ne facem companii și așa mai departe. Eu, fiind între cele două opinii, am ținut întotdeauna cu bunicul. Avea un șarm și un har de a explica lucrurile și de a le motiva. De la părinți veneau impuneri, pe când de la bunic veneau explicații, și pilde și rezultate. Iar eu am fost un copil care a avut și șansă, dar – o situație mai puțin întâlnită – devenisem partener cu bunicul. De fiecare dată când se întorcea, îmi dădea 2-3 lei. Și mi-a explicat valoarea muncii. A fost probabil cel mai bun seminar, cel mai bun curs pe care n-am putut să-l mai întâlnesc în viață la Universitate, la Politehnică.

Andreea Roșca: Și poate și un fel de atenție pentru lucrurile pe care alții le aruncă sau pentru lucrurile care pentru alții nu sunt importante sau sunt de trecut cu vederea.

Constantin Damov: Absolut.

Andreea Roșca: Adică crezi că există vreo legătură între povestea de atunci și activitatea de azi – activitatea profesională desfășurată toată viața?

Constantin Damov: Indiscutabil. Eu acum simt ecoul acelor vremuri la fiecare pas pe care îl fac. Și este, într-un fel, transmiterea unei idei de la o generație la alta. De fapt, peste o generație, pentru că, din păcate, părinții mei nu au putut să se exprime, au trăit toată viața cu acea teamă indusă. În schimb, a fost un pod între bunicul meu, care venea din zona antecomunistă, și mine. Iar acest pod s-a solidificat enorm în lipsa lui, după anii ’90, atunci când eu am aplicat principiile și învățăturile lui.

Andreea Roșca: Ăsta a fost cumva începutul unei filozofii care a durat toată viața sau durează toată viața. Dar aș vrea să vorbim puțin despre un alt început, care îmi pare că are accente de comedie, dar și surprinzătoare – de întâlniri „de soartă”. Și aș vrea să te întreb despre întâlnirea cu Clement, cu co-fondatorul Green Group.

Constantin Damov: Da. Clement a fost… – nici nu pot să vorbesc la trecut despre Clement – este o persoană extraordinară.

Andreea Roșca: Din păcate, el a murit în 2018.

Constantin Damov: Da, el ne-a părăsit în 2018, nici n-aș spune că a murit. Pot doar să spun că ideile lui trăiesc cu intensitate din ce în ce mai mare. Pentru mine, Clement e o formă de a transmite ideea că un om poate trăi și după moarte prin ideile pe care el le sădește în timpul vieții.

Andreea Roșca: Venea din Taiwan, nu?

Constantin Damov: Da. Nu aveam o idee clară, la momentul acela, ce reprezintă Taiwan versus ce se întâmplă astăzi. Această avalanșă de informații din zona China-Taiwan. Ne-am întâlnit într-un moment în care în România se putea întâmpla orice – la orice afacere te gândeai, a doua zi puteai să o încerci.

Andreea Roșca: Era la început de an 2000?

Constantin Damov: Da. Noi astăzi spunem că Green Group are 20 de ani, îi împlinește în 2022. Dar nașterea sa – activitatea noastră – a început cu 2 ani înainte, în anul 2000. Ne-am întâlnit, el fiind un cetățean taiwanez, un tânăr taiwanez venit în România să vândă echipamente pentru industria de mase plastice. Eu veneam tot din zona de reciclare. În România, reciclarea s-a înțeles întotdeauna a fi: „Fiare vechi!” – ce strigau niște cetățeni pe stradă, cu căruțele.

Andreea Roșca: Și acum mai sunt la mine pe stradă.

Constantin Damov: Și acum mai sunt. Iată că există și acolo tradiție care ar trebui și ea apreciată, până la urmă. Eu veneam din zona aceea atunci, ajunsesem să fiu un foarte important jucător atunci – nu numele meu, ci al companiei cu care eram – între cei mai mari dealeri de fier vechi, la vremea respectivă. Și noi vedeam doar produsele pe care le știam: oțelul, aluminiul – metalele, în general – și hârtia, cartonul. Sticla dispăruse. Nu erau foarte multe deșeuri care puteau să ne pună viața în pericol, și cu impact asupra mediului. Și ne-am întâlnit, eu având în cap o idee, el având în cap aceeași idee. Eu încercand să prezint ideea mea, și anume aceea de a recicla PET-uri în România – ele tocmai apăruseră cu noile băuturi răcoritoare; era o invazie, le țineam în casă, le umpleam cu apă, lumea le umplea cu must, cu vin, le refoloseam, țineam la ele ca la niște lucruri valoroase. Dar valul a fost atât de mare, încât dintr-odată ne-am trezit cu aceste PET-uri, ca niște invadatori – erau peste tot: pe stradă, prin șanțuri, pe marginea drumului, în parcuri, în lacuri, pe ape, în păduri, în Delta Dunării, pe litoral. Și a apărut imediat o preocupare la nivelul Ministerului Mediului de atunci. Mi-aduc aminte, era un domn, se numea Lificiu.

Andreea Roșca: Petru Lificiu.

Constantin Damov: Da. Acesta chiar a avut aproape un atac de panică după o ședință de guvern și ne-a chemat pe toți cei pe care îi știa din zona de reciclare: „Trebuie să faceți ceva!”. Eu am prezentat un plan pe care îl făcusem pentru zona Buzăului. La vremea respectivă, cumpărasem Remat-ul Buzău și mă pregăteam să fac acolo un centru de reciclare. Considerentele erau că Buzăul e foarte bine poziționat logistic. Vine un consilier de la Guvernul României și-mi spune: „Ar trebui să cunoști pe cineva”. „Pe cine ar trebui să cunosc?” „Nu știu ce este – chinez, taiwanez –, a venit aici, are un plan pe care ni l-a prezentat nouă. Ar vrea să facă exact același lucru pe care vrei să-l faci tu. Și exact în același loc.” Eu știind că dădusem un plan, am spus: „Nu se poate, asta este trădare”. Am luat și m-am uitat la planul pe care îl lăsase Clement și la planul meu. Erau aproape identice. Am zis: „Este imposibil ca altcineva să gândească același lucru ca și mine, în același loc. Mi-ați furat ideea și ați dat-o mai departe”. Până la urmă am acceptat să mă întâlnesc cu Clement. Și l-am luat tare, așa cum suntem noi românii – în perioada aceea eram și mai vulcanic. Primul care i l-am spus a fost: „Cum ți-ai permis să furi o idee românească și să vrei să faci același lucru exact la Buzău?”. La care el a rămas uimit, a făcut ochii mari, și, dintr-odată, a trecut într-o poziție specifică culturii lor. Cultura taiwaneză este rezultatul educației japoneze, Taiwanul făcând parte din Japonia din 1895 până în 1945. Acolo învățământul și astăzi este japonez. Și cu tot respectul, înclinându-se încontinuu, mi-a explicat că nu este vorba de așa ceva. Este vorba de o idee care i-a venit văzând ce se întâmplă în România. Că el este în domeniul plasticului. Și mi-a propus să lucrăm împreună la proiect și să ne împărțim lucrurile, că n-are rost să ne luptăm. Nu știu de ce, imediat mi s-a părut că asta era calea. Și atunci am pus pe masă părerile lui, ale mele, ne-am împărțit lucrurile. El mi-a spus: „Eu pot să aduc tehnologie și capital, lucru care pentru tine va fi aproape imposibil să-l faci”.

Andreea Roșca: Era o fantezie pentru România în momentul ăla, probabil.

Constantin Damov: Nu, dar ar fi fost destul de greu și probabil că nu aș fi adus cea mai bună tehnologie, iar banii erau foarte scumpi în România. Iar el mi-a spus: „Tu ești la tine acasă,
ar trebui să organizezi toate forțele din țară pentru colectare și pentru crearea unei piețe, ca materialul la care noi ne gândim să devină marfă”. Nu exista o piață în care cineva să colecteze și să vândă deșeu de PET post-consum. Era o nebunie. Cine să se aplece să-l ridice de jos?

Andreea Roșca: Și?

Constantin Damov: Și a fost o luptă lungă cu piața.

Andreea Roșca: Numai puțin. El venise aici să vândă utilaje pentru fabricarea de PET-uri și a sfârșit prin a rămâne aici ca să facă fabrică de reciclare?

Constantin Damov: Da. A scris acasă, celor care îl angajaseră, și le-a spus: „Am găsit o țară în care n-am cum să vă spun câte oportunități sunt. Eu nu mai plec din țara asta. Am venit să vând mașini, dar vreau eu să cumpăr mașini de aici încolo. Vă rog să mi le dați pentru că vă voi da banii înapoi din exploatare”. Bun, înainte de a ne apuca de reciclare și de Green Group, el a avut o dezvoltare în care mai mulți investitori din Taiwan încă sunt prezenți și astăzi. Era vorba de Chimica Buzău, actualul Romcarbon de astăzi, fabrica de mase plastice, care era în lichidare. El a transformat-o într-una dintre cele mai dinamice companii din România, pur și simplu reutilând-o, reorientând-o către produse de mare tehnicitate din plastic. Și viteza de rambursare a creditului pe care el îl primea de la producătorii de echipamente din Taiwan a fost incredibilă. A au fost cazuri în care, într-un an-maximum doi, a acoperit investițiile. Au fost momente de dezvoltare explozivă.

Andreea Roșca: Înainte de a vorbi despre primele transporturi de plastic, vreau să te întreb despre cum ați gestionat diferențele culturale dintre voi. Că totuși, România și Taiwan, Japonia sunt ca și cum ar fi două lumi. Ce ai învățat din asta sau ce ați construit ca principii?

Constantin Damov: Cred că am avut câteva puncte comune, dar pe care culturile noastre le interpretau diferit. La el era un respect care nouă ni se părea exagerat – adică el îi mulțumea fiecărui om din fabrică că muncește pentru firma lui, lucru care nu prea se întâmplă în România; există un respect față de muncă așa cum nu există la noi – la noi există mai mult respect față de bani; există acea implicare a celui care este proprietar și care muncește mai mult chiar decât angajatul – adică vii înaintea primului venit la muncă și te duci acasă după ce pleacă ultimul. Eu veneam dintr-o zonă în care lucrurile începuseră să se dezvolte haotic, dar veneam cu toate ideile de a trece peste micile crize care pe el îl descumpăneau – venea o lege nouă, venea o decizie nouă, cineva întrerupea un contract la mijloc, te lăsa cu lucrarea neterminată, iar el nu înțelegea lucrurile astea. Și eu am fost un traducător de situații pentru el – nu înțelegea de ce contractele în România nu au valoare. În România un contract este deseori așa, ca să fie o hârtie, noi nici nu citim contractul. La ei este un subiect de onoare, adică oamenii și-ar lua viața pentru o promisiune nerespectată. La noi promisiunile durează de multe ori până când ele nu mai sunt în favoarea noastră. Și atunci părăsim acțiunea și dispărem. Au fost întâmplări hazlii, chiar. Oportunismul balcanic de multe ori l-a zăpăcit complet pe Clement și a zis: „Eu nu înțeleg cum vom putea de aici încolo să dezvoltăm lucrurile pe baza unor programe, pe baza unor strategii, viziuni, când aici toți fac lucrurile la întâmplare și rapid?”.

Andreea Roșca: Cât timp au chef. Deci ați făcut fabrica și așteptați plasticul. Asta mi se pare o poveste… Te rog frumos, spune-o!

Constantin Damov: Pe la întâlniri în care ni s-a cerut un model de lucru, cum ne-am dezvoltat –de multe ori toată lumea spune „ce este întâi: oul sau găina?” –, am spus că într-o piață riscantă, ca la noi, trebuie să investești într-o găină sănătoasă, oul e prea fragil.

Andreea Roșca: Deși oul e la început dacă stai să te gândești la evoluție.

Constantin Damov: Da, dar îți iei un ou dintr-o zonă în care a putut să se nască găina și-l duci la tine acasă. Așa am făcut și noi – întâi am făcut fabrica și nu un comerț. Cei din vest vin în România și spun: „haideți întâi să începem să facem un comerț, după care noi vom investi în România, să vedem că este consum, să vedem că avem o cantitate”. Noi am plecat la drum, și am făcut găina, și n-aveam cantitate. Și atunci, modelul nostru a fost așa: în capital intră nu doar valoarea utilajelor, ci și cheltuielile pe primii doi ani, în care tu îți creezi o piață; de la fiecare deșeu pe care l-am introdus – pet, sticlă, electronice –, ne-am luat minimum doi ani pentru a crea o piață. Nimeni nu strângea aceste materiale pentru că nu știa de ce să le strângă, de ce să investească dacă nu există un consumator. Și noi a trebuit să demonstrăm că suntem permanent aici și că reprezentăm o oportunitate pentru ei. Furnizorii noștri au crescut odată cu noi. Primii noștri furnizori au fost prietenii noștri romi de pe groapa de la Glina. Eu îi cunoșteam din vremurile în care mă ocupam de metal și, cumva, știam cum să-i abordez. Ne-am dus împreună în vârful gropii, la Glina, pe groapa de gunoi. Eram eu și cu Clement, și ne-am întâlnit cu șeful echipei de acolo, un domn Nea Ion, căruia i-am spus: „Domnule, uite, am venit aici să te rugăm să strângi niște PET-uri”. „Da’ ce-s alea?” „Uite, sticlele astea de plastic în care ai Cola, apă și așa mai departe.” „Bun, și cât dați pe ele?” La vremea aceea era 100 de dolari pe tonă. Noi aveam telefoane normale, iar omul scoate din buzunar un Nokia Communicator – era mult mai dotat decât noi –, și Clement spune: „Ăștia-s prea deștepți, noi n-o să facem bani cu ei!”. I-am spus: „Ai puțintică răbdare, să vedem unde vrea să ne ducă omu’!”. Nea Ion dat un mesaj, a primit răspuns și ne-a spus: „Prețul de piață e mai sus”. Omu’ era la curent. I-am spus: „Care piață, domnule? Că nu există nicio piață”. „Acolo unde e piață, atâta e.” Cineva îi spusese lui că undeva, în Germania, se vând, există un preț deja, care diferea puțin de al nostru. Ne-am înțeles la preț până la urmă. I-am spus: „Nu se poate să mergem pe prețul de piață, suntem în piață împreună, trebuie să-l împărțim”. Și ne-am înțeles. Ne trimitea câte un camion-două. Se apropia vara și îi spun lui Clement: „S-au anunțat niște temperaturi ridicate anul ăsta, românul s-a învățat să bea apă, să vezi ce cantități ne vin”. Și începuseră să crească. Undeva pe la începutul lui iulie, dispar complet furnizorii. Furnizorul nostru, unicul furnizor pe care îl convinsesem, dispare. „Domnul Ion, unde ești, Nea Ioane?” Îl sun, nu răspunde. După vreo săptămână, duminică, obosit, mă sună și spune: „M-ai sunat, Șefu’?”. „Da, te-am sunat. Nu se face așa, chiar să pleci. Am înțeles că poate nu-ți convenea prețul, poate ai găsit pe altcineva, dar ne spui și nouă. De ce nu ne mai aduci în continuare PET-uri?” La care el spune, foarte mirat: „Păi, dumneata nu știi că noi în iulie și august trecem pă pepeni?”. Oamenii erau o echipă, dar o echipă oportunistă. Echipa lui mergea la cules de pepeni pe care îi vindeau pe marginea drumului.

Andreea Roșca: Deci făceau mai mulți bani din pepeni decât să aducă PET-uri la fabrică.

Constantin Damov: Da, mie mi s-a părut o activitate normală, foarte bine centrată pe cultura aceea seminomadă, în care te duci cu business-ul de colo-colo, unde te cheamă oportunitatea. Și am început să învățăm de aici cum trebuie construită piața, dar asta spune foarte mult despre piața noastră de aprovizionare.

Andreea Roșca: Da. Acum, într-un ton un pic mai de business, e interesantă ideea asta că, atunci când intri într-o piață care nu există, trebuie să înțelegi ce înseamnă să construiești o piață de la zero. Și sunt curioasă ce lecții ai învățat despre a construi o piață? Suntem într-un moment în care par a se naște o grămadă de piețe noi.

Constantin Damov: Da, trebuie să fii sigur pe tine, trebuie să știi ce vrei. Dacă te duci cu mâna tremurândă, imediat lumea te vede că nu ești hotărât. Hotărârea noastră s-a transmis în hotărârea viitorilor furnizori. Dacă noi mâine spunem „facem o fabrică în care să producem conserve de carciofi, de anghinare” – anghinarea a început să crească în România, dar nimeni nu o cultivă serios, ea există întâmplător, ca urmare a schimbărilor climatice, mai ales în Oltenia – oamenii ar spune: „Domne, noi am cultiva așa ceva, dar cine mi le cumpără?”. Și atunci, noi eram găina asta mare, cloșca care strângeam acești pui, furnizorii – pe mulți i-am crescut, pe mulți i-am dotat, pe mulți i-am învățat cum să facă lucrurile –, și astăzi avem în România peste 300 de furnizori. Aceasta a însemnat o modificare în economia românească. Și, dacă ne uităm în urmă, am creat peste 3.000 de locuri de muncă în compania noastră, dar pe orizontală s-au mai creat câteva mii de locuri de muncă. Într-o economie în care noi nu consumăm nicio resursă românească sau de import, nicio resursă naturală. Noi consumăm un deșeu. Exact modelul bunicului.

Andreea Roșca: Deci trebuie să fii hotărât atunci când te duci să vorbești cu oricine care ar putea fi partener, actor, în piața asta nouă.

Constantin Damov: Da. Trebuie să ai răbdare. Noi am văzut deja de la prima încercare. Acolo eram obligați, condamnați, să reușim, pentru că au fost bani importanți la vremea aceea, sute de mii de dolari – euro nu exista – erau sume de speriat pentru toată lumea la vremurile acelea, când un apartament costa în jur de 12.000 de dolari în centrul Bucureștiului. Atunci vorbeam de sute de mii de dolari.

Andreea Roșca: Care era capital împrumutat, practic, de la diverși investitori din Taiwan.

Constantin Damov: Exact. Asta a fost sursa. Deci eram condamnați să mergem înainte până la un punct în care ori ne dovedea piața pe noi, ori reușeam noi să spargem tiparele și să creăm o piață.

Andreea Roșca: Dar asta s-a întâmplat cu fiecare piață pe care ați creat-o – și cu cea de deșeuri de electronice, și cu sticla. Adică nu e ca și cum a devenit mai ușor.

Constantin Damov: Nu, ăsta e modelul.

Andreea Roșca: De fapt, asta este lecția care se repetă: că așa funcționează.

Constantin Damov: De asta ne și gândim să creștem și să ne diversificăm. Pentru că ăsta este modelul dintr-o țară ca România care nu are niște deprinderi. E o perioadă de învățare, după care lumea intră într-o practică curentă și atunci nu se mai pune problema că nu există resurse.

Andreea Roșca: Și cred că și costul final e de cele mai multe ori mai mare decât te-ai așteptat la început. Financiar vorbind, care e lecția de aici?

Constantin Damov: Lecția cea mai dură a fost prima dată. Prima dată e cel mai greu. După aceea, deja având succes cu un business, eram deja pregătiți pentru următorul, care este ca un frate mai mic pe care cel mare îl ajută. Fratele mai mare deja e pe salariu, cum s-ar spune la noi, și îl ajută pe cel mic să facă grădinița, să ajungă la școală și după aceea să înceapă să muncească, să-și facă și el un rost. Perioada asta de învățare și de creștere e foarte rapidă pentru fratele mai mic – cam 2 ani. În 2 ani, fratele mai mic trece de la „a consuma bani” la „a aduce bani în casă”.

Andreea Roșca: Cât v-a luat pentru prima fabrică, cea de reciclare de PET-uri? Dacă una, acum, ia doi ani, atunci cât a durat până când ați putut spune: „da, ok, acum funcționează”?

Constantin Damov: Perioada a fost aproape 4 ani de zile. După aceea, viteza a fost și mai mare pentru că noi în primă fază nu făceam decât să tocăm PET-urile, le spălam, făceam niște fulgi și pe aceștia îi vindeam. Investiția următoare a fost mult mai mare. Am trecut în zona milioanelor și am importat, tot din Asia, prima linie de fibră sintetică de poliester. Începusem să obținem niște produse extrem de prelucrate, mult mai complexe decât deșeul inițial. O butelie de PET este simplu de umflat, pe când o fibră sintetică de poliester, cu diametrul de un micron este foarte greu de obținut tehnic. Este de 10 ori mai subțire decât firul de păr și – ca într-un banc cu japonezi – „e și cu gaură la mijloc”. Adică e un exemplu de inginerie extrem de avansată. Deci am făcut un salt colosal. Și salturile au tot fost făcute. Chiar dacă noi spunem „am început un business”, el se perfecționează de-a lungul timpului și tot evoluezi. Așa cum a început și Apple. Uitați-vă la produsele Apple. La început, erau destul de mari, cât o valiză. Astăzi, când vorbim de Apple, ne uităm la tablete, telefoane mobile…

Andreea Roșca: Sunt mulți oameni care poate că nu știu ce este Green Group și ce face. Dacă ar fi să îi descrii cuiva care nu știe nimic despre voi cât de mare e grupul și ce face el de fapt, ce i-ai spune?

Constantin Damov: Păi i-aș spune că noi avem un business care nu e numai pentru binele banilor, e și pentru binele oamenilor. Este un business cu impact extraordinar asupra mediului. Că Green Group, în România, deviază de la groapă 400.000 de tone pe an de potențial gunoi. 400.000 de tone din cele 6.000.000 pe care le produc toate orașele și satele noastre.

Andreea Roșca: Wow! Suntem departe.

Constantin Damov: Suntem departe, dar nu suntem singuri, mai avem și alți colegi. Deja în piață sunt mai multe companii de reciclare astăzi și ne bucurăm că ele cresc. Nu ne este teamă de competiție, e bună o competiție. Aș vrea să mai spun că Green Group este un loc în care oamenii sunt respectați și sunt bucuroși că fac lucrul ăsta. Este un loc în care reinventăm economia românească.

Andreea Roșca: În ce sens?

Constantin Damov: În sensul că reinventăm sau recucerim industria românească. Fabricile de fibră sintetică au fost toate tăiate la fier vechi. Astăzi, noi – fără a folosi petrol cum foloseau cele de dinainte, adică să fie pe flux de industrie petrochimică – am recâștigat acea poziție de producător de fibră sintetică în Europa. Astăzi, România este cel mai mare producător de fibră sintetică reciclată din Europa. Și producem la fel de multă fibră sintetică de poliester din PET, pe cât se producea înainte de anii ’90, în combinatele noastre mamut.

Andreea Roșca: Înțeleg că și cumpărați foarte mult PET din afară pentru a fi reciclat, pentru că la noi e foarte greu de scos din gropile de gunoi, cum spuneai.

Constantin Damov: Aici este un subiect la care mă refer așa, cu puțin regret, pentru că noi avem suficiente resurse aici în țară, pe care am putea să le colectăm post-consum și să le îndreptăm către industrie. Din păcate, dintr-o proastă gestionare a serviciilor municipale, ele ajung la gunoi. Și, pentru că noi suntem pregătiți să reciclăm aproape tot PET-ul din România…

Andreea Roșca: Adică?

Constantin Damov: Tot ce s-ar pune pe piață într-un an.

Andreea Roșca: 6.000.000 de tone?

Constantin Damov: Nu. 6.000.000 de tone sunt toate deșeurile municipale. PET-ul pe piața românească reprezintă undeva la 200.000 de tone pe an.

Andreea Roșca: Și ați putea să-l reciclați pe tot dacă l-ați putea separa de restul gunoiului.

Constantin Damov: Da, am putea să-l reciclăm pe tot dacă el ar ajunge la noi la poarta.

Andreea Roșca: Și cât din România reciclați acum?

Constantin Damov: Aș spune că, în medie, pe ultimii ani, suntem cam la 50-50%.

Andreea Roșca: Și restul e din import?

Constantin Damov: Restul este din alte state europene. Este import, sună corect, dar în Europa îi spunem comerț intracomunitar. Și ele, de fapt, sunt materii prime, materiale, nu trebuie făcută confuzia – auzim tot mai multe ONG-uri care strigă: „Nu suntem groapa de gunoi a Europei!”. Eu aș spune că suntem groapa de gunoi a României astăzi, din păcate.

Andreea Roșca: Adică să o rezolvăm pe asta înainte.

Constantin Damov: Da, suntem țara cu, probabil, cel mai mare procent de depozitare din Europa.

Andreea Roșca: Ce înseamnă cel mai mare procent de depozitare?

Constantin Damov: Adică ducem la groapa de gunoi astăzi undeva la 85-86% din tot ce se generează ca deșeu. Acolo fiind foarte multe valori. O piață finală, într-o economie circulară, ar aduce României valori recuperate din deșeuri – dacă am valorifica tot, la maximum – undeva spre patru miliarde de euro anual. Și ne permitem să le aruncăm. E o formă de confort, e o formă de slăbiciune a noastră. După ce n-am avut, acum vrem să consumăm ca să ne ca să ne simțim bine.

Andreea Roșca: Dar nu cred că despre consum e vorba aici, ci de ce se întâmplă după consum, totuși. Nu?

Constantin Damov: Sigur. Toată lumea vrea să rezolve prin educație ce se întâmplă după consum. Eu cred că primii educați ar trebui să fie cei care se ocupă de lucrul acesta, adică autoritățile locale. Primarii trebuie să fie primii care să primească această educație, ca să știe ce să le ceară cetățenilor. Am făcut niște evaluări. Cetățenii sunt cu gândirea cu mulți ani înaintea gândirii și strategiei autorităților locale, primăriilor. Și cred că n-o să ieșim din cercul ăsta vicios până când nu vor fi niște decizii de asumare politică. Nu sunt populare, pentru că trebuie să-l pedepsești și să-l penalizezi, să-l amendezi pe cel care nu pune lucrurile unde trebuie. În Germania, în țările nordice, în Japonia – da, contează foarte mult și partea de educație –, dar lucrurile au fost atinse prin penalități.

Andreea Roșca: Da, dar prin penalități înțeleg să plătesc o penalitate dacă am cum să respect legea, dacă am unde să arunc ce trebuie aruncat.

Constantin Damov: De acord. Mie îmi place să fac parelele. Este aceleași lucru ca și la parcare.

Andreea Roșca: Exact. Amendează-mă dacă…

Constantin Damov: Spunem: „haideți să parcăm frumos!”. „Sigur, toți vrem să parcăm frumos, dar unde?” Deci lipsa infrastructurii duce la un moment dat la imposibilitatea de a respecta legea și de a parca frumos sau de a pune deșeurile separat. Astăzi, dacă vă uitați, nu găsim variante multe, și confortabile, și ușor de utilizat. E un efort extraordinar să găsești o soluție pentru deșeurile tale dacă vrei să fii o persoană care își dedică timp și energie pentru a se gândi „ce rămâne în urma mea”.

Andreea Roșca: Ai spus la un moment că noi suntem acum, în 2022, în fața unui examen de maturitate pentru rasa umană. Ce-ai vrut să spui cu asta?

Constantin Damov: Da, se aude tot mai mult ideea „să salvăm natura, să salvăm planeta”. Nu este vorba despre planetă, noi trebuie să salvăm specia umană.

Andreea Roșca: În sensul în care natura o să-și vadă bine-mersi de treabă, chiar dacă noi dispărem din ea.

Constantin Damov: Era o glumă – două planete trecea una pe lângă alta, una era Pământul, și planeta cealaltă întreabă Pământul: „Ce faci? Cum te simți?” „Mă simțeam bine, dar acum am niște oameni care mă cam zgândăre, mă cam deranjează.” „Nicio problemă. Și eu am avut și mi-a trecut.” Deci suntem în punctul în care putem să avem o reacție de respingere. Pentru că noi încercăm să fim o a doua natură, fără succes. Și aici mă întorc la discursul meu de economie liniară, economie circulară: în natură, toate lucrurile, deci toate resursele, se rotesc la infinit. Noi ne ducem către resurse finite și le consumăm cu o viteză uimitoare. Astăzi avem o viteză de consum la care ne-ar trebui, după unele calcule, aproape două planete pe an. În ritmul acesta, resursele planetare rămase la dispoziție o să-și închidă rafturile în curând. În 2050 se va închide ultima mină de cupru de pe pământ. De unde ne vom mai lua cupru? Avem nevoie de circuite electronice, avem nevoie de aparatură, vorbim de roboți – din ce o să-i construim?

Andreea Roșca: Vorbim de energie.

Constantin Damov: Vorbim și de energie, și de apă, vorbim de petrol, vorbim de lemn.

Andreea Roșca: Tocmai ce-mi spuneai că apa nu mai este pentru România… În acest moment în care vorbim, energia hidro nu mai poate fi luată în calcul pentru producerea de energie, pentru că nu e nivelul apei suficient.

Constantin Damov: Nu vreau să sperii pe nimeni, dar nivelul de ploi este foarte scăzut, acumulările de apă sunt destul de timide. Mai mult decât atât, temperatura Dunării a crescut cu vreo 4 grade – noi ne bazăm foarte mult și pe energia nucleară –, nivelul apei a scăzut pe Dunăre și sunt multe centrale nucleare, nu numai în România, dar și în alte țări, care au probleme cu răcirea, nemaifiind apă multă la dispoziție. Apa vine foarte mult într-o vijelie, într-o tornadă, după care dispare. Și sunt perioade lungi. Acestea sunt modificările climatice care au apărut ca urmare a emisiilor. Dar, de ce spun eu că trebuie să salvăm, și este un examen de maturitate, și că vorbim despre salvarea speciei umane? Noi va trebui să ne schimbăm modul de viață, va trebui să facem o revoluție în gândirea noastră și în modul nostru de a trăi și a consuma, în așa fel încât să avem un model natural de buclă închisă și nu de buclă deschisă cum este astăzi – adică extragem, producem, consumăm și aruncăm la groapă. Va trebui ca groapa să nu mai existe. În natură nu există gropi de gunoi, orice deșeu devine o resursă pentru specia următoare. Noi va trebui să ne reintegrăm în sisteme ecologice naturale și să avem grijă de tot ceea ce poate polua.

Andreea Roșca: Și, în același timp, vorbeai la un moment dat – sau ai scris – despre fața nevăzută a creșterii economice. Și anume, vorbind de România, în momentul în care economia crește cu 5%, sau cu 2%, sau cu 3%, emisiile cresc cu un punct procentual sau cu două puncte procentuale peste asta. Adică mai repede. Ce înseamnă asta și cum înțelegem această evoluție?

Constantin Damov: Asta înseamnă că nu ne facem calculele cum trebuie și nu ne gândim la efectele imediate. Astăzi avem o gândire pentru binele banilor și nu pentru binele oamenilor. Deci în primul plan al tuturor companiilor pe care eu le bănuiesc pe multe – nu le bănuiesc, sunt convins – că acolo e multă ipocrizie când toată lumea vorbește și se califică acum ca o companie verde, se declară CSR, curățăm 3 PET-uri pe Valea Prahovei și așa mai departe, în timp ce mai producem 70 de milioane pe an și le aruncăm pe piață, avem Greenwashing-ul și așa mai departe. Avem consumuri care cresc inexplicabil de la un an la altul, fără să încercăm să facem o reducere a risipei. De fapt, ce văd eu și ce vedem noi la Green Group, o resursă extraordinară pe viitor, pentru a crește economic este risipa. Deci din risipă ne putem alimenta pentru a crea lucruri noi. Risipa trebuie eliminată și toate lucrurile trebuie reproiectate. O să-ți dau un exemplu: de ce la aceeași producție de mere, noi avem tot mai multe ambalaje care consumă și materiale și cresc și emisiile.

Andreea Roșca: Avem câte un singur măr ambalat sau două 2 mere ambalate într-o cutie.

Constantin Damov: Am văzut de Valentine’s Day, un măr care era pus într-o cutie de carton, care era trasă într-un plastic și care avea o fundă de poliester deasupra. Asta pentru un măr. Lucrurile astea nu ar trebui să mai existe. Exagerăm. Pe lângă consumul nostru necesar, există un consum indus de marketing, pe zona de emoții și așa mai departe. Bineînțeles că mărul ăla costa probabil de cinci ori mai mult, că avea un mesaj. Dar erau atâtea ambalaje care la final se transformă – și au o viață foarte scurtă – în deșeuri. Va trebui să avem foarte mare atenție de aici încolo cu aceste nevoi induse, aceste consumuri care nu-și au rostul. Ele duc la un consum mare energetic, ele duc la niște emisii exagerate.

Andreea Roșca: Da, nu cred că suntem conștienți atunci când cumpărăm ceva. Eu am devenit foarte recent conștientă de acest exces de plastic pe care îl făceam. Și încerc să elimin, nu mai am ambalaje de plastic acasă – cutii, cutiuțe, la revedere, nu mai există. Dar nu sunt conștientă de multe alte lucruri atunci când cumpăr – de plăsuțele pe care nu le refolosesc în supermarket, de toate aceste ambalaje. Adică am acasă două fructe mango într-un ambalaj foarte sofisticat de carton, complet nenecesar. Aș fi putut să le iau la bucată, nu-mi trebuiau două. Dar cred că nu suntem conștienți de alegerile pe care le facem, și atunci când producem, și atunci când ambalăm, și atunci când cumpărăm. Nu ne gândim la asta.

Constantin Damov: Noi, consumatorii, suntem victime. Suntem niște victime care trăiesc într-o plăcere exagerată astăzi, pentru că avem acea satisfacție a consumului. Este o educație. Să știți că marketing-ul este o școală pentru noi. Copiii sunt educați fără să ne dăm seama. Când se joacă cu 3 jucării pe jos, la 2-3 ani, ei trag cu coada ochiului la reclame. Și lucrul ăsta s-a întâmplat în Statele Unite, se întâmplă acum în Europa. Este o cultură a consumerismului. Am văzut reclame: „vindem două bormașini la preț de una”. La ce Dumnezeu ne trebuie două bormașini, câte găuri vrem să facem deodată? Deci vrem să vindem chiar dacă nu este necesar. De ce? Pentru că ne crește cifra de afaceri. Pentru că banii sunt mai mulți. Pentru că eu, ca director de marketing, îmi ia un bonus – bonus din care probabil că îmi iau patru bormașini, că până la urmă tot acolo ajung banii. Este o spirală exagerată a consumului și legislativ nu avem niciun fel de limitare. Uniunea Europeană ne împinge astăzi către un program național… În economia circulară, primul lucru este reducerea lucrurilor care nu sunt necesare, a consumului care nu e necesar, reducerea și evitarea generării de deșeuri ulterior, după care vorbim de reutilizare, reparare pentru reutilizare, și reciclarea este ultima – cumva este un eșec.

Andreea Roșca: Când tot ce puteam face a eșuat, atunci reciclăm.

Constantin Damov: Exact. Ori noi, reciclarea, suntem astăzi regii economiei circulare, când ar trebui să fim talpa economiei circulare, de fapt. Avem atât de multe lucruri de făcut care astăzi nu sunt legiferate. România nu are un program, nu are o strategie, nu are un plan, nu are o tactică, ceva la care ne-am gândit să reducem generarea de deșeuri. Avem deșeurile alimentare – aruncăm peste 30% din ce cumpărăm. Am înțeles că prețurile la mâncare au crescut, în medie, cam cu 20%. Păi, dacă am elimina risipa, ar fi cu 10% mai ieftine în condițiile de azi, pentru că 30% aruncăm. Iată că avem resurse din care noi am putea să facem mai mulți bani – eliminarea consumului inutil.

Andreea Roșca: Da, cred că ne trebuie o schimbare de mentalitate, în așa fel încât să vedem toată partea asta care e gunoi, să ne uităm și să înțelegem că de fapt e – spunea cineva la un moment dat: „cea mai ieftină energie e aia pe care nu o consumăm”, cel mai ieftin consum e ăla pe care nu-l facem. În așa fel încât să nu mai privim lucrurile ca un consum rapid.

Constantin Damov: Ca într-o lume nelimitată.

Andreea Roșca: Într-o lume nelimitată, exact.

Constantin Damov: Noi știm foarte bine că planeta e limitată, unii au și murit pentru asta, susținând față de alții care credeau că Pământul era plat, și-au înconjurat lumea de câteva ori, poate și ceva români au făcut lucrul ăsta. Știm că trăim într-o lume limitată, cu resurse limitate, deci nu putem să avem un consum nelimitat.

Andreea Roșca: O să mă întorc un pic, cu voia ta, la o temă care știu că pentru tine este destul de grea și emoțional vorbind și la nivel practic. Aș vrea să te întreb, dacă vrei să vorbești puțin despre asta, despre cum te-a schimbat pierderea, plecarea lui Clement?

Constantin Damov: A fost brusc și eu îl consider doar puțin plecat. Altcumva ar fi o pierdere foarte importantă. Într-adevăr, mi-a luat o parte din ceea ce însemna inputul pe care ți-l dă o prietenie care este legată de succesul vieții tale. Pot doar să spun că încerc, nu să suplinesc pierderea lui, încerc doar să fac lucrurile să meargă ca și cum aș avea capul astăzi în cele două culturi.

Andreea Roșca: Să te întrebi: „cum s-ar gândi el la asta?”

Constantin Damov: Eu în mintea mea sunt astăzi jumătate taiwanez și jumătate român. Și spun asta din tot sufletul. Am vizitat Taiwanul de multe ori și chiar am înființat aici, în România, o asociație – dat fiindcă România nu are prea multe legături cu această țară minunată – prin care facem schimburi culturale între România și Taiwan. Și asta este în memoria lui. Pot să spun că sunt astăzi puțin solitar fără el, dar trăind în lumea pe care am creat-o împreună, mă simt încă fericit cu colegii care au rămas de la înființarea companiei. Să știți că majoritatea oamenilor noștri nu și-au schimbat locul de muncă. Este altfel de muncă aici la noi. Da, mi-au mai ieșit două-trei riduri pe față și părul s-a albit, dar cred că îl simt în continuare alături și îl întreb câteodată dacă e bine să luăm decizia asta sau cealaltă.

Andreea Roșca: În același timp însă, mă gândeam să te întreb cum ți-a schimbat, poate, perspectiva, apropo de muncă și de viață? Pentru că, din câte am înțeles, el era genul care se consuma foarte mult pentru orice și, de fapt, asta a fost și cauza plecării lui. Și voiam să te întreb dacă ți-a schimbat perspectiva despre felul în care muncești, trăiești, te consumi, despre câtă energie investești sau nu investești în ceva?

Constantin Damov: Da, este foarte ciudat ce s-a întâmplat. Faptul că eu astăzi am o poziție în care se afla el înainte, dar totuși nu în aceeași poziție. Am încercat să elimin acel cumul de responsabilități pe care el le avea. El a fost atât președintele companiei, cât și director general la toate companiile. Ori asta l-a consumat și l-a epuizat. Eu astăzi m-am retras din activitățile operaționale și avem o altă structură organizatorică. Fiecare companie din grup are un CEO al ei, iar eu nu intervin în activitățile directe. Pe partea cealaltă – de ce spun că este ciudat? –, am crezut că în felul ăsta o să am, poate, mai multă relaxare. Nu e deloc adevărat. Sunt atât de multe lucruri de făcut în zona de concepție, de strategii, contacte, discuții, încât astăzi am agenda chiar mai încărcată decât înainte. Deci, practic, atunci când ești dedicat unei idei – nici nu-i mai spun business – nu te poți dezlipi și nu poți să-ți asiguri un confort așa cum ți-l recomandă cei din exterior. Este foarte greu de explicat, dar nu te poți dezlipi de locul în care tu vrei să te duci în fiecare zi. Și te întorci a doua zi, și te gândești că asta va fi un business etern. Pentru că reciclarea este un business etern.

Andreea Roșca: Cred că Green Group este în momentul ăsta unul dintre cele mai mai grupuri de reciclare din partea asta a lumii, din Europa Centrală și de Est?

Constantin Damov: Da, în mod sigur, așa suntem. De când fondul de investiții Abris Capital este acționar majoritar, a fost un aflux mare de capital – lucru care este absolut necesar în domeniul acesta, e o zonă care suferă foarte mult de lipsă de capital –, și am crescut foarte mult. Cred că business-ul nostru este astăzi cel mai mare din Europa Centrală și de Est, din punctul de vedere al cifrei de afaceri sau al cantităților procesate. Nu ne comparăm încă cu companiile din vest, dar aș menționa că suntem cel mai mare reciclator de PET din Europa astăzi, la o distanță considerabilă de al doilea clasat. Vorbim de o capacitate instalată de 150.000 de tone pe an, ceilalți fiind undeva până în suta de mii. Sperăm să creștem în continuare și să devenim un fel de lider al Europei Centrale și de Est.

Andreea Roșca: De aici și poza cu unicornul.

Constantin Damov: Poza cu unicornul? A fost o glumă. ☺

Andreea Roșca: E o aspirație ca oricare alta.

Constantin Damov: Da, era unicornul fetei unei colege de la noi. Și poza nu era în program, dar iată că exact pozele neplanificate devin semnificative. Poate că există undeva niște mesaje, în eter.

Andreea Roșca: Vreau să mai vorbim despre ceva înainte de a ne îndrepta către finalul conversației noastre. Spune-mi, te rog frumos, despre filozofia ta de viață, despre ce filozofie ai tu legată de consum, despre cum trăiești în viața de zi cu zi, dincolo de companie. Fiind în domeniul ăsta.

Constantin Damov: Am tendințe de minimalist. Este o obsesie ca în urma mea să nu las nimic cu impact asupra mediului. Nu generez deșeuri. Toate deșeurile mele ajung exact unde trebuie. Cele biodegradabile le fac compost. Inclusiv zațul de la birou îl preiau și îl duc în spatele grădinii. Nu mă dezlipesc de obiectele mele așa ușor – am un telefon de 6 ani și dacă mai funcționează încă 6, o să rămân cu el atâta timp cât are aceleași funcții ca unul nou. Hainele încerc să le port cât mai mult, am o garderobă destul de limitată. Mâncare încerc să nu arunc. Deja am obsesie cu a nu arunca mâncarea. Încerc să găsesc soluții pentru orice bucată de pâine. De la bunica am învățat că pâinea nu se aruncă. Ce bune erau aceste învățături!

Andreea Roșca: Eu o adun, o iau în mașină și o arunc în lac, la pești.

Constantin Damov: Exact. Așa ar face natura. Deci încerc să devin un animal al naturii, mai mult decât un animal al societății civilizate. Am o obsesie să reușesc să-mi schimb alimentarea, să-mi pun panouri fotovoltaice. Și mi-am promis că anul viitor voi face lucrul ăsta, să fiu independent din punctul de vedere al consumului. Și mai fac ceva. Probabil că s-ar putea să fiu unic în România. În fiecare an, îmi calculez amprenta de bioxid de carbon, și cumpăr de pe o piață de certificate. Am cumpărat certificate din Cambogia, din Vietnam, din Kenya, de la cei care au plantat păduri și vindeau certificate.

Andreea Roșca: Dacă aș fi un ascultător de podcast care aș vrea să îmi măsor amprenta de carbon și să mi-o neutralizez, ce ar trebui să fac?

Constantin Damov: Există calculatoare de amprentă de bioxid de carbon.

Andreea Roșca: Unde mă duc?

Constantin Damov: Căutați pe google „CO₂ calculator”. Există unul – l-am făcut pentru România la Coaliția pentru Economie Circulară. Este un loc în care am dezvoltat un calculator românesc, cu un institut de cercetări din România. El îți calculează câte drumuri ai făcut cu avionul, câte drumuri intercontinentale, câte în Europa, câți kilometri ai făcut cu mașina, cu ce te încălzești? Și așa mai departe. Ai câteva etape prin care treci și ți se calculează. Cu aproximație, bineînțeles, nu e fizica cuantică.

Andreea Roșca: Și de unde cumpăr certificate? Unde mă duc?

Constantin Damov: Există un registru, îi spune „Gold standard”, la Geneva. Acolo ne-am listat și noi cu certificatele. Și cu cardul ai cumpărat și-ți spune toate proiectele. Eu am luat la un proiect în Cambogia, în care se economisea amprentă de dioxid de carbon pe o instalație de adus apa, nu știu de unde, nu mai trebuiau să o pompeze. Și m-am uitat, am analizat proiectul și mi-am cumpărat opt certificate de la ei, banii știind că au mers într-un proiect de decarbonizare.

Andreea Roșca: Foarte interesant. Spune-mi, te rog, fie la ce lucrezi acum și care îți dă energie și-ți place, și te încântă, fie ceva ce ai vrea să știe toată lumea, un mesaj pentru oamenii care o să asculte la un moment dat acest podcast.

Constantin Damov: Cel mai greu e când ți se dau două variante.

Andreea Roșca: Atunci amândouă, hai să nu alegem.

Constantin Damov: La ce lucrez eu acum și este foarte important – aș vrea să transformăm Green Group într-o companie fără impact asupra mediului, să nu mai existe ca impact asupra mediului. Noi nu consumăm materii prime, ci consumăm deșeuri. Deci nu suntem legați de minerit, de tăiat păduri, de extras petrol și așa mai departe. Noi preluăm lucruri care au fost consumate. Pe partea cealaltă, avem și noi un impact și ne dorim așa – i-am zis „ambiția celor trei zero” – zero amprentă de dioxid de carbon, zero deșeuri solide – asta o vom face cu tot ce o să fie mâncare, resturi de mâncare, să le compostăm, tot ce înseamnă materiale, să le ducem la reciclare, iar acolo unde nu avem reciclare, o să avem un tocător, cum ar fi în zona de anvelope, echipamente uzate, mobilier vechi și așa mai departe, care nu se pot recicla. Vom toca și vom face acel combustibil pentru fabricile de ciment care să înlocuiască gazul. Și al treilea este, cu toate că noi consumăm foarte multă apă pentru a spăla plasticele, noi am vrea să facem acel concept de dry-plant, adică noi nu vom deversa apă și vom încerca să avem o amprentă aproape zero de apă. Spun aproape zero pentru că există evaporare și mai trebuie să înlocuiești apa.

Andreea Roșca: În sensul de a refolosi continuu apa.

Constantin Damov: Da, în sensul de a refolosi continuu apa într-un sistem de osmoză inversă, în așa fel încât să fie totul cu circuit închis. Ideea pot să spun că este un plagiat pozitiv. Am văzut-o la o companie celebră. E vorba de Loreal, care a reușit prima fabrică de genul acesta undeva în Italia. Este fenomenal, dar este la dimensiuni mult mai mici decât a noastră. Una este să produci niște parfumuri și lucruri de cosmetică și alta este să speli sute de mii de tone de PET-uri.

Andreea Roșca: Și sticlă, nu?

Constantin Damov: Nu, sticla n-o spălăm cu apă. Aia se spală în cuptor, se arde fracția biodegradabilă.
Ce mesaj aș avea? Mesajul meu este să încercăm, dacă putem, să ne uităm și să imităm natura, să încercăm să nu ne mai lăsăm educați de marketing.

Andreea Roșca: Spune-mi despre una sau două recomandări de cărți – fie ceva ce-i preferata ta, fie ceva legat de discuția noastră, care crezi că ne-ar ajuta să înțelegem mai mult ce am vorbit.

Constantin Damov: Eu o să vă surprind. N-am citit cărți despre care ați putea spune că sunt pompoase. Pe mine m-a impresionat foarte mult nuvela „Proștii”, a lui Rebreanu. Dacă n-o mai țineți minte, v-o spun eu. E despre oameni care nu aveau informații și care au încercat să se ducă la oraș. Și au plecat din sat, și s-au dus la gară. S-au dus de la ora 12-1 noaptea, trenul plecând la 7. Erau primii pe peron. După care au început să sosească și alții ca ei, pe la 3-4-6. Pe la șapte fără un sfert dimineața, au început să vină boierii cu caleașca, cu trăsuri. Vine trenul, toată lumea se înghesuie să urce în tren, s-a creat un haos, ăștia care veniseră primii n-au apucat să urce. Și se întâmplă în paralel o altă poveste în care impegatul la un moment dat e certat pentru ceva de șeful de gară, care îl face prost. Iar el se întoarce și îi vede pe cei doi care veniseră să se urce în tren, și care rataseră trenul cu toate că au fost primii, se întoarce către ei și le spune: „Și voi ce vă uitați așa? Altădată să vă sculați mai de dimineață, proștilor!”.

Andreea Roșca: Ce-ți spune ție asta? Care e pentru tine morala?

Constantin Damov: Mie îmi spune asta că riscăm. Morala este că ăla este trenul european. Și ar trebui să ne informăm și atunci când ne ducem, să avem biletele la noi. Pentru că astăzi poți să îți iei bilet și poți să fii informat. Noua generație știe să facă lucrurile astea și avem toate șansele să creăm aici, la noi în țară, o civilizație care să exceadă prin noua formă de organizare – și mă refer la economia circulară. România ar putea să fie, dintr-o dată, în capul listei.

Andreea Roșca: Îți mulțumesc foarte mult pentru timp și pentru discuția asta foarte interesantă!

Constantin Damov: Și eu îți mulțumesc pentru idee!

Andreea Roșca: Mulțumesc frumos!

Resurse

Află mai multe informații despre Constantin Damov:

pe LinkedIn, din acest interviu realizat de Ziarul Financiar ori din intervenția sa în cadrul Conferinței România și industriile de vârf: Cum putem folosi oportunitatea resetării accelerate a economiei europene, din seria Conferințele CursDeGuvernare.

Detalii despre:

Green Group

Clement Hung

Coaliția pentru economie circulară

Angajamentul pentru Mediu

Noțiuni/concepte/entități menționate în conversație: