Cele patru feluri de a vedea lumea și cum o văd antreprenorii

De fiecare dată când încep un nou atelier de mindset (Effectuation), invit pe toată lumea să jucăm un joc. Este un exercițiu care scoate la iveală felul în care vedem lumea (lucrurile merg spre bine sau spre rău) și rolul nostru (putem sau nu schimba ceva). 

Aceste două dimensiuni ne determină acțiunile, deciziile, cheful, motivația, relația cu ceilalți și, în general, mentalitatea. Iar mentalitatea este esențială atunci când vrei să încerci lucruri noi, să pornești un proiect, să schimbi ceva în viața profesională, așa cum vor participanții la ateliere. 

”Polak Game” a fost conceput de profesorul australian Peter Hayward pe baza unui text celebru  al sociologului olandez Frederik Polak, ”Images of the Future”. 

”Oamenii”, scrie Hayward, ”construiesc narațiuni din propria experiență și imagine despre lume. Am putea spune că locuim în propria noastră concepție”. 

Ca să poți schimba ceva, începe un business, dezvolta o idee, ai nevoie de un anumit set de convingeri. Ai nevoie, în primul rând, să crezi că o poți face, că poți influența într-un fel sensul lucrurilor în bine, indiferent de starea lor actuală. 

Rog așadar pe toată lumea să se așeze de-a lungul unei axe imaginare nord-sud, unde nordul înseamnă ”lumea se îndreaptă într-o direcție bună”, iar sudul înseamnă ”lucrurile merg spre rău”. 

Apoi invit participanții să se îndrepte către un est sau un vest imaginar, în funcție de credința lor că oamenii pot sau nu influența direcția în care se îndreaptă lumea. 

Rezultatul final al exercițiului e uneori surpinzător pentru fiecare dintre noi. Nu suntem de fiecare dată conștienți de convingerile și înclinațiile noastre negative și nu realizăm cât de mult contează în viața de fiecare zi. În timp ce se afla încă în joc, în matricea imaginară, cineva a spus, brusc: ”Acum înțeleg de ce n-am făcut încă nimic cu această idee. Pentru că sunt convinsă că, orice aș face, n-are niciun sens”.

Cele patru posibile viziuni despre viitor și rolul nostru în el:

1. Lumea e pe o traiectorie bună și acțiunea noastră o poate face încă și mai bună (dreapta sus).

Mulți dintre antreprenorii vizionari se află aici: au încredere că, deși se pot întâmpla lucruri rele, direcția generală pe termen lung va fi în regulă și trebuie să acționăm pentru a influența această direcție. Viitorul, cred ei, este creat, nu ghicit, nu prezis. 

Văzuți din alte unghiuri, acești oameni par adesea celorlalți exagerați, opresivi sau nerealiști. Câteodată, ar putea fi așa: Daniel Kahneman, unul dintre părinții economiei comportamentale, scrie în ”Gândire rapidă, gândire lentă” că ”oamenii care au mare influență asupra vieților celorlalți au tendința de a fi optimiști și exagerat de încrezători și de a-și asuma mai multe riscuri decât cred”. 

Într-un sub-capitol numit ”Amăgiri antreprenoriale”, Kahneman compară statistica privind supraviețuirea companiilor – 35% după primii cinci ani – cu încrederea antreprenorilor în propria reușită – 81% consideră că au o șansă de 7 din 10. 

Fără o cantitate sănătoasă de reflecție, îndoială de sine și învățare și fără un grup de încredere în jur care să aibă curajul de a avea și susține altă opinie, ar putea deveni periculos să te situezi în acest cadran. 

2. Lumea merge din ce în ce mai rău, dar pot acționa pentru a schimba ceva aici și acum (dreapta jos).

Poate că nu vom schimba viitorul, dar contează. Dacă privim cu atenție, probabil că vom descoperi aici foarte mulți antreprenori care încep cu o problemă ce merită rezolvată, o nevoie personală, o pasiune sau o credință în a îndrepta un rău. Indiferent de starea generală a lucrurilor, își spun, trebuie să încercăm să facem această bucată de lume puțin mai bună. 

Veți găsi aici antreprenori pasionați de mâncare sănătoasă, organizații pentru drepturile omului, aplicații care salvează timp și altele asemenea. 

E o viziune stoică despre lume, care poate părea celorlalți – mai ales vizionarilor din cadranul anterior – limitată. Sau tolerantă și supusă. Sau nu de ajuns de ambițioasă, pentru început. 

Dar e un loc interesant de unde să începi să creezi ceva nou, pentru că acest fel de a privi lumea e pragmatic: controlează ceea ce poți controla și schimbă ceea ce poți să schimbi. E mai puțin predispus la planuri grandioase și risc peste măsură. 


3. Lumea se îndreaptă spre bine, dar nu avem cine știe ce de făcut, dincolo de a lucra cu ceilalți (stânga sus).

Ideea că alții trebuie să facă are, asemenea tuturor lucrurilor, o dimensiune pozitivă și una nu neapărat pozitivă. Dacă vedem lumea în acest fel, probabil că vom servi unui scop și ne vom implica în măsura în care altcineva are inițiativa. „Așteptăm să se aprobe bugetul”, ”să vedem ce spun ceilalți”, ”ne trebuie permisunea” sunt feluri în care exprimăm, adesea, această viziune despre lume. E o viziune orientată către a servi într-un joc conceput de altcineva. Credem că, în lume, se manifestă forțe mult mai mari și ceea ce putem face este să lucrăm cu ele. Și nu e neapărat un lucru rău, pentru că nu înseamnă nici lipsă de dedicare, nici lipsă de chef. Deși un șef orientat către a schimba lumea poate vedea în această atitudine un om pasiv. 

Când nu credem că avem puterea de a acționa pentru a influența realitatea (indiferent dacă lumea se îndreaptă spre bine sau rău), o întreprindere antreprenorială e dificilă: probabil că vom găsi aici companii-satelit ale unor grupuri mai mari.

4. Lumea se îndreaptă spre rău și nu e nimic de făcut (stânga jos).

În consecință, suntem absolviți de orice responsabilitate de a mai încerca. Nu e un loc bun în care să te afli și n-am întâlnit încă vreun antreprenor care să aibă o astfel de viziune asupra viitorului și a lumii și să reușească. 

”Ce va fi, va fi” e o mentalitate a cărei explicație stă, poate, într-un experiment al psihologului american Martin Seligman care a dus la teoria neputinței învățate: dacă, în repetate rânduri, eșuăm în încercarea de a determina un rezultat, ajungem la concluzia că nu avem niciun fel de control asupra a ceea ce ni se întâmplă. Și nici nu mai încercăm. 

În lumea reală, în viața organizațiilor, am întâlnit această viziune despre lume acolo unde oamenilor li se dă responsabilitate, dar nu și resursele și puterea de a lua niște decizii sau a influența rezultatul. 

Înainte de a încerca o idee nouă – deși e greu de crezut că oamenii mai au idei noi în această situație – e nevoie e un pas, oricât de mic, în direcția recăpătării controlului: o reușită care să depindă integral de noi, un mic succes care să se bazeze exclusiv pe resursele pe care le avem acum și aici. 

Acest joc nu explică nicicum toată complexitatea mentalității și atitudinii oamenilor. Nu ia în calcul nuanțele – de exemplu, de ce Elon Musk, fondatorul Tesla, face proiecte menite să schimbe lumea, deși viziunea lui este una esențial negativă despre viitor? Nu explică felul în care antreprenorii se pot muta dintr-un cadran în altul – de exemplu, cei care încep mic, cu o problemă punctuală, și ajung să schimbe lumea scalând modelul. 

Dar e un instrument util pentru a ne descifra în linii mari credințele cu care pornim la drum și limitele lor, pentru a ne întreba ce din toată experiența noastră a dus aici și cum putem să lucrăm la un mindset care să ne ajute. 

Photo by Jon Tyson, Dana Vollenweider, chuttersnap, NeONBRAND on Unsplash

___________________

Următoarele ateliere de gândire antreprenorială Effectuation au loc începând din octombrie 2018. Vă puteți înscrie aici. 

avatar