Ne trezim in fiecare dimineata in fata unei noi zile. Si, daca avem noroc si facem parte dintre oamenii optimisti, ne promitem ca o vom face speciala. Daca nu, blestemam rasaritul de soare si ne taram in bucatarie, catre cafetiera. In fata noastra se asterne o alta zi la birou, aceleasi griji, conversatii, plangeri, bucurii si frustrari.

Indiferent de categoria careia ii apartinem, iata o intrebare: cum este lumea asta mai buna cu mine in ea, decat fara mine in ea? Care este amprenta pe care vreau sa o las la final? Si de ce e importanta aceasta urma? Cum am de gand sa castig jocul, oricare ar fi jocul pe care mi-l aleg? Intrebarile astea contureaza, cumva, conversatiile cu noi insine in drumul dintre pat si cafetiera, dintre casa si birou, dintre birou si cina.

Jack Welch, legendarul manager al General Electric, are o teorie foarte simpla despre misune si valori. Zice asa: misiunea este cum intentionezi sa castigi jocul, iar valorile sunt acele comportamente, atitudini si feluri de a fi care te vor duce acolo. Simplu. Nimic academic, fara multe cuvinte care sfarsesc intr-un sertar sau pe un perete din holul intreprinderii.

Ideea de misiune  e asociata, in cea mai mare parte a cazurilor, cu viata unei companii. Cand vine vorba despre misiune personala, cea mai frecventa intrebare este „ce vrei sa spui?”. Clayton Christensen, intr-unul dintre articolele sale de referinta, spune cam asa „este naucitor ca multi dintre cei 900 de studenti ai Harvard Business School, unii dintre cei buni oameni din lume, au acordat foarte putina atentie misiunii lor in viata”. Pentru el, un scop clar in viata este esential. Clayton Christensen este unul dintre cei mai bine cotati specialisti in domeniul inovatiei si al managementului si, totusi, a scris un articol intreg si va publica o carte (in mai 2013) dedicata temei „Cum iti vei masura viata?”.

Misiunea personala este, asadar, un instrument de lucru care sa faca posibila evaluarea fiecarei zile, a fiecarei saptamani, a fiecarei alegeri pe care o facem, in fiecare moment. Privita asa, fiecare zi inceteaza sa mai fie dictata de chestiuni obligatorii impuse de context precum „seful se asteapta sa…”, „trebuie sa ajung la ….”, „am un proiect de…” (completati dumneavoastra spatiile). Fiecare zi e ordonata, mai degraba, de chestiuni obligatorii impuse de un scop personal care are nevoie sa fie atins. Iar jocul are mai mica legatura cu conformarea si mai mare legatura cu alegerea a ceea ce se potriveste cu intentia fiecaruia dintre noi.

Intrebarea este: jucam jocul nostru, sau suntem actori in jocul altora? Exista din ce in ce mai multe dovezi, texte si carti care vorbesc despre o lume din ce in ce mai dependenta de talentele si aptitudinile unei minoritati. Unii ii numesc „nomazi ai cunoasterii”. Sunt oamenii care merg acolo unde ii poarta misiunea lor personala, fie ca fac emisiuni de televiziune, fondeaza mari companii, scriu urmatoarea carte de mare succes sau inventeaza urmatoarea metoda de management. Ei au jocul lor, pe care il urmaresc fara incetare.