Marele câștigător al acestei crize este spiritul civic. Mobilizarea din mediul privat românesc pentru a susține sistemul sanitar aproape că nu are echivalent în altă parte.”

 

Barbu Mateescu e sociolog. Are aproape 40 de ani și, deși face parte dintr-o generație nouă de sociologi, e unul dintre cel mai des citați în România. A absolvit cursurile Universității din Pennsilvanya, Statele Unite, una dintre cele mai vechi și apreciate școli de sociologie. Barbu este specializat în sociologie urbană și politică. Poate faptul că studiază de aproape viața orașelor l-a făcut să se mute la Cluj, după trei decenii de viață în București, decizie cu care este foarte mulțumit.  

Am vorbit cu el despre cum schimbă perioada de carantină și COVID-19 viața noastră ca societate, relațiile între oameni și instituții, despre marii câștigători și perdanți ai acestei crize. Atât cât se poate spune astăzi. 

Idei principale din conversație:

Cum facem față, ca societate. 

Spre deosebire de multe alte state, România are avantajul de a nu fi în primul val. Faptul că am putut vedea evoluția, am putut vedea ce s-a întâmplat în Italia, ne-a făcut să fim foarte serioși în legătură cu amenințarea. Seriozitate în măsuri și seriozitate în respectarea regulilor. Dacă vedem indisciplină și amenzi e pentru că excepțiile atrag atenția. Dar, ca regulă, facem față cu responsabilitate și seriozitate. 

Faptul că suntem puțin enervați de prelungirea stării de urgență e de înțeles. Dar motivul de optimism este că, atunci când va exista o metodă de încredere de a testa oamenii pentru anticopri, va ajunge rapid și în România. 

Cred că încă nu am urcat foarte mult pe deal – al cazurilor, al celor care au nevoie de ventilator. Avantajul nostru în acest caz este exact fragmentarea (care altfel e un mare dezavantaj): aceste decalaje între urban și rural etanșeizează, într-o oarecare măsură, mediul rural de răspândirea viruslui.

 

Cum facem față, ca oameni

Lucrurile care par acum noi, vor fi mult mai acceptabile în două săptămâni. Avem o capacitate nebănuită de adaptare, ca specie. Am făcut foarte ușor trecerea de la a fi prezenți fizic în diverse locuri, la conectarea prin tehnologie. 

Tehnologia este unul dintre marii câștigători și cred că schimbarea este de termen lung; de acum încolo, va trebui să tratăm accesul la internat așa cum tratăm serviciile de bază precum accesul la apă și electricitate. 

E încă neclar ce fel de efecte va avea carantina prelungită asupra relațiilor de cuplu și familie și asupra tinerilor și adolescenților.

Există date, deși nu foarte concludente, despre creșterea violenței în familii și despre cupluri cu un nivel mult crescut de stres. 

Pe de altă parte, cuplurile devin mai puternice în perioade de restriște. Altfel spus, rata divorțurilor crește exponențial când economia se dezvoltă foarte mult. Pentru că atunci apar opțiuni, există mai puține constrângeri, oamenii sunt mai liberi să-și regândească viitorul. Rata divorțurilor cade în depresiuni și recesiuni economice. 

 

Ce schimbări sunt aici pentru a rămâne

Percepția despre muncă și ideea de birou. Ideea că te duci la un ”loc de muncă” fizic, că te deplasezi pentru a-ți face treaba, e ceva ce ține de epoca industrială, când munca depindea de unelte ce nu puteau fi deplasate. 

Cred că ne vom da seama că nu e nevoie ca oamenii să stea ore în trafic pentru a face ceva ce pot foarte bine face de acasă. Percepția despre ceea ce înseamnă un loc de muncă se va schimba. 

Multe firme își vor da seama că au investit în spații de care nu au, de fapt, nevoie. În multe situații, probabil că biroul va deveni un spațiu simbolic, de reprezentare. 

Relația cu grupul și comunitatea. E greu de înțeles ce schimbări vor fi pe termen lung în societate – cu cât carantina e mai lungă, cu atât impactul va fi mai mare. Dar e clar că, pe măsură ce se relaxează restricțiile, vom trăi momente de mare emoție, de întâlnire, de recuperare a timpului pierdut. 

 

Ne vom întoarce la concerte, cluburi și adunări mari? 

Suntem foarte sofisticați, dar suntem la bază animale. Trecutul nostru de mamifere în natură nu e așa începărtat pe cât credem, raportat la totalul existenței speciei umane. Experiența conectării directe e vitală pentru noi. 

Apetitul nostru ar putea fi chiar mai mare. E un fel de mecanism de cerere-ofertă. Cu cât e mai ușor să experimentezi lucruri abstract, prin intermediul tehnologiei, cu atât devine mai important să ai experiențe care nu depind de tehnologie. 

Datele arată că numărul festivalurilor și concertelor și numărul de participanți cresc geometric în aceeași măsură cu folosirea tehnologiei: cu cât e mai ușor să asculți un mp3, cu atât devine mai atractiv să îl vezi pe DJ. 

Nu cred că va dispărea vreodată nevoia de socializare fizică. 

 

Relația între oameni și administrație și lumea politică. 

E un moment de umilință pentru lumea politică. Mai degrabă umilire: acum sunt, din multe puncte de vedere, ca noi. Adică vulnerabili și fragili. Suntem în fața acestei amenințări în aceeași barcă. 

E intresant că, deși iau măsurile radicale și le și pun în practică, stăpânesc mult mai puțin acest subiect decât, să zicem, alcătuirea bugetului. Faptul că nu am fost în primul val a făcut să putem studia opțiunile cu mai multe date; am văzut ce au facut alții prost sau mai puțin inspirat. Asta a dat un avânt decidenților. 

Pe de altă parte, această criză e precum un turnesol: vedem cu și mai mare claritate înclinația politicienilor către abuz.  

România e un stat bazat pe privilegii, cu doar un pas mai sus de societățile tribale. Nu înțeleg prea bine politicenii români că nimic nu derajenază mai tare societatea decât noțiunea de excepție. ”Hai să creăm o excepție pentru categoria. A, apoi, pentru categoria B…”. Până la urmă, dacă nu ai lobby, nu ești nici notar și nici avocat, nici încă vreo câteva alte categorii, doar ție ți se aplică regula. E modelul pe care îl vedem la statele care eșuează masiv. Politicanul român are un interes foarte îngust când face astfel de excepții. Când aplici astfel de metode în societatea modernă, este de necrezut. Ca și când te-ai duce din Londra de azi în imperiul otoman din secolul 18. Șocul este foarte mare pentru societate. 

Disonanța între moderitate (locuitorii marilor orașe, economia privată) și lumea politică e șocantă psihologic. 

Dar adevăratul turnesol va fi momentul de după: câte instituții ale statului abia așteaptă să se termine cu online-ul și să stea lumea din nou la ghișeu. Și în ce mod va fi capabil guvernul să lupte cu această tendință a oamenilor care vor reîntoarcerea la ”normalitate”. Câți decidenți din instituții își vor da seama cât de ineficient e modul actual de a lucra. 

Pe de altă parte, cu cât durează situația asta mai mult, cu atât practicile stabilite acum se împământenesc și devine un cost mare de efort și energie ca să revii la starea din-naite. O stare de urgență lungă înseamnă o și mai mare probabilitate de împământenire a reformelor de orice fel. 

Dacă administrația unui județ lu crează online luni de zile, va deveni prea mare efortul să te întorci la ghișeu. 

 

Lucruri cărora nu le dăm atenție devin evidente

Să fim atenți la aspectele utile de care nu ne dăm seama la prima vedere. De exemplu, ședințele. Evident că sunt pierdere mare de timp. Dar au și o funcție socială: avem nevoia să comunicăm, să vedem alți oameni în viața reală. Sunt rezervat apropos de dispariția totală a ședințelor. 

După ce trece acest șoc, poate ne punem întrebări despre ce are sens și ce nu. Există incoveninete în a munci de acasă. Dar există și beneficii privind timpul. Acele 8, 9, 10 ore de muncă petrecute la birou nu însemnau decât 2 ore de muncă, poate. S-ar putea să descoperi că dacă muncești de acasă ești mult mai eficient, pentru că nu trebuie să mai stai în fața monitorului dacă nu ai nimic de lucru, de fapt. 

 

Adâncirea inegalității

Această criză are un rol decisiv când vine vorba de inegalitate. Și nu numai în România. Dacă nu ai un loc de muncă care să fie bazat pe informație, o muncă pe care să o poți face de la distanță, suferi foarte mult. Inclusiv dacă munca ta presupune că faci pizza într-un cuptor.  Șocul pentru acești oameni e groaznic.  

Începe să apară discuția în ce măsură ajutoarele financiare ar trebui date diferențiat. Toți suferim, dar pentru cei care își văd locul de muncă distrus, e un cutremur. Mai ales la nivel economic. 

Sunt domenii unde dacă oprești activitatea economică condamni oamenii la foamete. 

E un moment foarte dur și entru educație. Și nu prea auzim de Ministerul Educației și despre nicio discuție despre această temă. Sincoparea și segmentarea se vede clar în sistemul de educație. Cu cât lucrurile durează mai mult, cu atât sunt mai grave. Spre deosebire de alte situații, unde sunt efecte pozitive dacă durează mai mult. 

 

Cum ne raportăm la lume

Ies la iveală slăbiciuni ale unui sistem global: lanțuri de aprovizionare, faptul că nu există redundanță. Există un caz din alt timp – în Marea Britanie, un acccident de mașină a dus la închiderea a 3/4 din KFC, timp de trei zile. Pentru că acel accident a afectat unicul punct unde se stocau puii din care se creau produsele. Nu exista redundanță. Soluția e flexibilitate. 

Ce cred că arată această criza este cât de strâns legați suntem cu toții. China iese degeaba din izolare, pentru că nu există cosum. Ai o situație ciudată – ei au reluat producția, dar nu mai ai consum care să preia ce produc. 

Unul dintre lucrurile care îmi pune și mie semne de întrebare este în ce măsură conștiința acestei interconectări va duce la mai mult populism sau la o temperare a perspectivei legate de globalizare. Care e, probabil, un curs absolut natural. 

 

Marele perdant al acestei crize 

Marele perdant până acum este sistemul medical privat, care a dat un chix fenomenal. Erau pe cale să obțină o lărgire – slab decriptată în mass media – a ariei și cotei de piață, prin preluare a unor servicii din sistemul public. 

Răspunsul lor la criză a fost ca, în loc să se miște pentru a ajuta societatea, să își conserve avantajul financiar și propria siguranță. Asta e ceea ce vedem în mass media și realitatea este ceea ce vedem, nu ce se întâmplă de fapt. 

 

Marele câștigător al acestei crize

Spiritul civic iese învingător, deocamdată. 

Felul în care respectăm regulile pentru a ne proteja vârstnicii. 

Și ceva ce nu pare a avea echivalent în Europa și în Statele Unite: impulsul din mediul privat românesc pentru a produce sau a face rost de aproape orice, de la măști la ventilatoare. 

Avem un atu foarte mare – o generație foarte tânără, nu foarte numeroasă, dar incredibil de implicată. 

****

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.