10 idei de folos pentru 2015

Începutul fiecărui nou an e momentul pentru planuri, obiective și promisiuni. Este precum o foaie curată, care ne dă voie și ne invită să sperăm, să îndrăznim și să imaginăm noi proiecte profesionale sau proiecte de viață.

Dar ceva se întâmplă întotdeauna: timpul se scurtează, agenda zilnică se umple cu alte lucruri, energia noastră e limitată și adesea uităm sau amânăm promisiunile așternute pe foaia de la început de ianuarie.

Am căutat, în zecile de ore de conversații pe care le-am purtat în ultimii doi ani cu antreprenori, să înțelegem – printre altele – cum reușesc să își clădească încrederea, perseverența și concentrarea cu care își urmează drumul.

Iată, așadar, 10 principii pe care le-am ales, din filozofia eroilor cărții “Cei care schimbă jocul”, ca inspirație pentru planurile și încercările anului care începe.

1. Când planurile par mai mari decât resursele, întoarce-te la ceea ce ai deja.

“În loc să ne gândim ce ne lipsește, ar trebui să vedem cum folosim mai bine ceea ce avem deja. Niciodată nu o să ai tot ceea ce îți trebuie. Dacă nu există tenacitate și ambiție, banii și resursele nu vor fi niciodată de ajuns”. — Dan Șucu, fondator Mobexpert. 

2. Când lumea din jur e plină de pesimiști, încearcă să schimbi contextul.

“Nu poți face afaceri fără să ai o gândire pozitivă. Nu ai voie să ai lângă tine pesimiști. Oamenii care au aceasta atitudine fără să analizeze ce merge și ce nu merge trebuie exmatriculați din jurul tău”. — Dragoș Pavăl, cofondator Dedeman 

3. Când visezi succes rapid, trezește-te la realitatea următorului pas.

“Poate cel mai important lucru după care mă ghidez este creșterea cu pași mici. În experiența mea, pașii mici mi-au adus succesul, cărămidă peste cărămidă. Dacă vezi că ai vândut astăzi gogoși cu un leu și mâine le faci doi lei pentru că ai coadă în fața ta, afacerea ta s-a închis exact mâine. Dacă azi vinzi gogoși cu un leu și mâine pui peste gogoși frișcă și le vinzi cu un leu și zece bani, așa construiești. Adăugând valoare”. — Dragoș Petrescu, fondator City Grill

4. Când îți e teamă să greșești, amintește-ți că e mai important să înveți.

“În cele mai multe acțiuni, luăm decizii greșite. Cel mai important lucru este să realizezi repede și să corectezi. Luăm mereu decizii într-un context parțial, pe care-l înțelegem foarte parțial și îți asumi un risc. E mult mai important, de multe ori, să iei o decizie decât să obții mai multă informație. Cu condiția să vezi repede dacă este greșită sau bună și să faci corecțiile”. — Florin Talpeș, fondator Bitdefender

5. Când ai doar probleme și nicio soluție, reformulează întrebarea.

“Este foarte ușor să primești un răspuns greșit pentru că, de multe ori, întrebarea pe care o pui este greșită. Problemele nu sunt niciodată numai ale tale, au fost și ale altora înainte”. — Dan Șucu, fondator Mobexpert

6. Când te întrebi de ce nu avansezi, verifică-ți motivația și determinarea.

“Nimic nu este imposibil. Dacă îți dorești cu adevărat un lucru, îl poți realiza. Cu adevărat înseamnă altceva decăt să spui că vrei, dar să te trezești la ora 10.00. Deci vrutul cu adevărat presupune efort și sacrificiu”. — Dragoș Petrescu, fondator City Grill

7. Când te tot răzgândești, încearcă să fii credincios unei singure idei.

“Aș spune că cel mai important este să ai răbdare și să nu schimbi domeniul. Să te gândești bine ce vrei să faci și să mergi până la capăt. Dacă schimbi, nu vei ajunge niciodată nicăieri. Nu există începători care ajung lideri de piață. În timp, cu răbdare, capeți experiență și vei ajunge un specialist cândva, dacă faci lucrurile cum trebuie. Altfel, ești toată viața un începător”. — Vasile Armenean, fondator Betty Ice

8. Când te trezești că ești de prea mult timp între patru pereți, ieși în lume.

“Fă-ți relații. Nu te închide în birou, încearcă să-ți ascuți urechile, să ai contacte la nivelul tău. Schimbă tot timpul impresii cu oamenii din industria ta sau din alte industrii, această informație este foarte prețioasă”. — Mihai Marcu, președinte MedLife

9. Când îți vine s-o lași baltă, gândește-te că și acest obstacol va fi depășit.

“Nu renunți la primul obstacol, când ți se pare că șansele de reușită încep să scadă. Trebuie să fii perseverent și să mergi înainte pentru că, dacă ai depășit obstacolul, ieși din acea situație mult mai întărit. La următorul obstacol devii mai curajos și îl abordezi altfel”. — Dragoș Pavăl, cofondator Dedeman

10. Când toate cele de mai sus sunt rezolvate, rămâni cu picioarele pe pământ.

Cele mai mari surprize neplăcute apar atunci când te crezi infailibil. Păstrează-și decența și simțul realității”. — Felix Pătrășcanu, cofondator FAN Courier
„Cei care schimbă jocul” este, după știința noastră, prima carte care vorbește despre mecanismele și procesele de decizie ale primei generații de antreprenori români de după deșertificarea comunistă. Veți citi în această carte despre Dragoș Petrescu (City Grill, Caru’ cu Bere); Mihai Marcu (MedLife); Vasile Armenean (Betty Ice); Dragoș și Adrian Pavăl (Dedeman); Adrian Mihai, Felix Pătrășcanu și Neculai Mihai (Fan Courier); Dan Șucu (Mobexpert); Florin și Măriuca Talpeș (Bitdefender și Softwin). Găsiți cartea în librării sau o puteți comanda online aici.

 

 

 
 

 

Spune-mi ce crezi

avatar
wpDiscuz