CINE SUNT EU
Singurul fel în care poți prevedea viitorul este să-l creezi – Peter Drucker
Un explorator. Mă interesează gândirea care face posibilă performanța, în antreprenoriat și în general. Oamenii, deciziile, lecțiile, eșecurile, dilemele, experiența pe care sunt clădite întreprinderile remarcabile. “Terenul meu de joacă” (ați observat cuvântul playground in titulatura site-ului, nu?) este lumea celor care acționează și construiesc (titlul cărții pe care am scris-o împreună cu Mona Dîrțu nu e nici el întâmplător, desigur). Ce e dincolo de titlurile din ziare și de pozele frumoase?
Puțină istorie: am o experiență de aproape 20 de ani în jurnalism, ca redactor, redactor șef adjunct și redactor șef al revistei Capital și, apoi, director al publicațiilor de business ale trustului Realitatea Cațavencu. Lucrez pe cont propriu din 2010. În 2011 am fondat, alături de alți trei antreprenori, Fundația Romanian Business Leaders. Sunt licențiată în economie și am absolvit cursurile de MBA ale Open University, Marea Britanie.
În 2014 am publicat, împreună cu Mona, cartea Cei care schimbă jocul, despre povestea a șapte mari companii antreprenoriale românești. Am început în același an să facem programul Effectuation, un atelier practic de două zile despre cum să gândești mai mult ca un antreprenor. În 2015 am cofondat cu Mona Monday Memo, un brief săptămânal cu informație esențială din și pentru lumea antreprenorială.
Din 2011 încoace am lucrat aproape exclusiv cu antreprenori.
Am intervievat mulți dintre oamenii care au construit lucruri remarcabile sau care au idei interesante și puteți găsi interviurile aici. Din noiembrie 2017, am decis să îi aduc pe unii dintre ei pe scenă, în interviuri live, cu public, la Teatrul Apollo111, în proiectul The Vast&The Curious.
Fără pretenţia că am descoperit ceva unic, am învăţat câteva lucruri pe parcursul drumului:
- Despre succes.E o chestiune extrem de personală. Succesul după definiţiile altora e calea sigură către nefericire şi lipsă de performanţă.
- Despre certitudini. Vrem să știm cum se va termina jocul înainte de a face primul pas pe teren. Asta ne blochează. Până când nu acționezi, nu afli nimic important.
- Despre ego.Ca orice jurnalist de succes, duc cu mine un ego destul de mare. Dar am descoperit că cel mai bine ne iese treaba atunci când o facem pentru că credem că merită făcută, nu din nevoia de a arăta cât suntem de importanţi. Indiferent de proiect.
- Despre încredere.Nimic, după experienţa mea, nu funcţionează în afara încrederii. Tranzacţiile sunt pe termen scurt, încrederea e o relaţie de termen lung. Ai încredere în ceea ce știi că e important și nu fă tranzacții cu tine însuți.
- Despre părerea altora. Nu o transfoma în unitate de măsură absolută.
VIAŢA MEA PROFESIONALĂ
Viaţa mea profesională a început foarte brusc şi fără nicio legătură cu ceva anume. Aveam 19 ani, eram studentă şi voiam independenţa mea. M-am gandit că ar fi foarte interesantă o viaţă de călătorii, aşa că, la început, mi-am spus că aş putea face carieră ca stewardesă. N-am putut, pentru că eram studentă la zi. Apoi m-am gândit să mă angajez într-o benzinărie. Aveam impresia că sunt mulţi bani de facut. N-am putut, nu aveam destule pile (pe vremea aia erau necesare). Oricum, părinţii mei erau îngroziți de idee. În final, m-am dus vânzătoare la un magazin. A fost o perioadă fantastică, în care am învăţat foarte mult.
Sunt recunoscătoare pentru acea experienţă de început. În 1992, probabil pentru a-mi oferi perspectiva unei cariere mai interesante, mama mea m-a anunţat că a văzut un afiş la ASE (facultatea mea) legat de apariţia unei noi publicaţii. Se numea Evenimentul Zilei. Am plecat de la magazin şi am intrat în lumea presei anilor ’90. Etapa romantică. O şcoală extraordinară. În toamna aceluiaşi an, pentru că nu mai puteam face faţă şcolii şi orelor prelungite la ziar, am plecat la Capital. Cred că am fost al şaselea angajat al revistei. Am fost, pe rând, jurnalist junior, redactor, redactor şef adjunct şi, apoi, redactor şef, până în 2005. Am lucrat cu oameni de excepţie, probabil unii dintre cei mai buni jurnalişti.
Mă întreb în continuare cum puteam face performanţă fără computere, telefoane mobile, SMS şi email. Unele instituţii nu aveau nici măcar fax… Am bătut drumul o săptămână întreagă la fosta Fabrică de Lapte Mioriţa (în Bucureşti, Militari), la ora 7 dimineaţa, pentru a vorbi cu directorul. Era criză de lapte, iar directorul nu era niciodată acolo. Un an mai târziu, în 1994, m-am trezit cu un subiect despre ridicarea vizelor pentru români. N-a fost cea mai simplă documentare din viaţa mea, dar a fost unul dintre articolele de care sunt foarte mândră. Cred că secretul era simplu: credeam în ceea ce făceam şi aveam şefi preocupaţi de performanţă şi de meserie.
În 2005, am considerat că misiunea mea la Capital s-a încheiat şi mi-am dorit o altă provocare. Am preluat proiectul agenţiei de ştiri din Realitatea. Apoi managementul publicaţiilor de business, cotidianul Business Standard şi revista Money Express. Am trăit perioada de creştere a Grupului Realitatea şi perioada lui mai puţin bună. Până în luna iulie a anului 2010. De atunci, n-am mai lucrat decât pentru mine.
Am fost întotdeauna atrasă de lumea antreprenorială, ca interes jurnalistic și ca interes uman. Am experimentat cel puțin zece căi până am ajuns să înțeleg ce funcționează și ce nu, ce îmi place cu adevărat și la ce sunt bună. N-aș fi știut niciodată dacă nu nu le făceam.
Credinţa mea este că trebuie să (re)găsim spiritul antreprenorial, acel fel de a fi concentrat către soluţii şi acţiune, acel fel de a gândi care presupune asumarea propriului destin, succes şi eşec. Și curajul de a încerca.